Restricțiile de călătorie ne împiedică să mai ieșim cu ușurință din țară. Prin urmare, ultimele luni ale anului le-am putea petrece călătorind pe meleaguri românești. Astfel, una dintre opriri poate fi dată de Maramureș, zona în care spiritul românesc tradițional este încă viu. Iată cinci atracții turistice, care merită vizitate în Maramureș.
Mânăstirea Bârsana Mânăstirea Bârsana, dar și biserica din lemn Bârsana sunt două dintre principalele atracții turistice ale Maramureșului. Ridicate în cinstea Fecioarei Maria, biserica din lemn Bârsana este una dintre cele opt ale Maramureșului listate în patrimoniul UNESCO. Biserica din lemn datează din 1711 și după ce a fost relocată cu diferite ocazii, acum se află pe Dealul Jbar. În biserică poate fi găsită o colecție de icoane pictate pe sticlă, expuse în altarul acesteia. În plus, biserica mai conține și câteva cărți de religie vechi. Cât despre mânăstire, de asemena, din lemn, aceasta este situată în Valea Iza. Mânăstirea este cunoscută pentru conservarea stilului arhitectural, specific zonei. Sursa Foto: Shutterstock 
Cimitirul Vesel

Cimitirul Vesel din satul Săpânța a devenit unul dintre cele mai cunoscute atracții turistice din România. Cimitirul este faimos pentru culorile cu care este împodobit.
Amuzamentul mai provine și de la descrierile scurte și hilare, care prezintă pe scurt viața defunctului, așa cum era acesta văzut de vecinii săi din sat.
Se spune că artistul local, Stan Ioan Pătraș, a sculptat o astfel de piatră funerară pentru prima dată, în 1935, la sugestia preotului greco-catolic, Grigore Rițiu. Este posibil ca acesta să fi fost inspirat de cultura dacică, pentru care moartea reprezenta un eveniment fericit, fiind sărbătorită nemurirea sufletului.
Cimitirul reunește în jur de 800 de astfel de cruci colorate, acesta devenind unul dintre cele mai vizitate locuri din Maramureș, fiind considerat un muzeu în aer liber.
Sursa Foto: Shutterstock
Parcul Național Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei este o arie protejată de trei județe: Bistrița-Năsăud, Suceava și Maramureș, fiind una dintre cele mai importante atracții turistice din zonă.
Acoperit de gheață, în timpul ultimei epoci glaciare, locul este plin de văi și lacuri glaciare, cum ar fi: Lacul Buhăescu, Lacul Lala Mare, cel mai mare lac de acest tip din Munții Rodnei, Lacul Iezer, situat pe vârful Pietrosu, la o altitudine de 1.825 de metri.
Peștera Albastră de pe răul Iza este și ea spectaculoasă, fiind explorată de mai mulți speologi români.
Dacă ajungeți în Munții Rodnei, nu uitați să luați și o hartă, pentru a nu vă pierde în lanțul muntos.
Sursa Foto:Shutterstock
Pasul Prislop

Pasul Prislop este una dintre cele mai înalte trecători din Carpații Orientali. Trecătoarea unește Maramureșul de Bucovina, o altă regiune istorică.
Pasul Prislop are o altitudine de 1.416 metri și se întinde pe aproximativ 50 de kilometri. Iarna din cauza altitudinii, trecătoarea este înzăpezită, în schimb pe timp de vară turistul are o priveliște minunată către Obcinele Bucovinei, Munții Rodnei cu vârfurile Ineu și Pietrosu, ca și izvoarele Bistriței Aurii și dacă are noroc, poate să participe la festivalul folcloric Hora de la Prislop.
Tot aici, veți descoperi și Mânăstirea Prislop, o construcție care datează din secolul al XVI-lea și care veghează asupra munților.
Sursa Foto: Shutterstock
Valea Vaserului

Un alt loc care merită vizitat în Maramureș, și nu doar pe timpul toamnei, este Valea Vaserului. Iar din Valea Vaserului cel mai cunoscut obiectiv turistic este o tură cu Mocănița.
Numită adesea "žMocăniÅ£a de pe Valea Vaserului", Calea Ferată Forestieră din ViÅŸeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniÅ£a cu Ucraina ÅŸi reprezintă o bogăÅ£ie atât din punct de vedere tehnic, cât ÅŸi cultural.
Pe o rută de aproape 60 kilometri distanÅ£ă circulă (turistic 21.6 km, stația Paltin) "“ pe lângă locomotive Diesel "“ până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF ViÅŸeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcÅ£ionează cu abur.
Sursa Foto: Shutterstock