Review restaurant George Butunoiu: Cel mai sofisticat home delivery din București

De când s-au închis restaurantele și nici pe terase nu se mai poate sta bucurându-te cu adevărat de viață și de banii mulți pe care ai reușit să-i aduni în cont, restaurantele mari din București au început a se întrece în meniuri de delivery sofisticate, adevarate fine dinings, și cu prezentări din ce în ce mai originale și mai artistice. Mâncăruri pe care nimeni nu și-ar fi imaginat, cu cateva luni în urmă doar, că le-ar putea avea chiar acasă, pe masa din salon, ca și când bucătarul tău personal le-a făcut mai devreme și acum tocmai le așază în farfuriile de porțelan fin.

Însă asta cu bucătarul tău personal gătind așa ceva e doar pentru imaginație, pentru că nu cred că există vreun bogat în România, fie el și putred de bogat, care să aibă un astfel de bucătar doar al lui. Și chiar dacă ar avea unul atât de talentat, mâncărurile acestea sofisticate au nevoie de o bucătărie de restaurant de top ca să fie făcute, nu unul de vilă, fie ea și întinsă pe nu știu câte hectare.

A venit și rândul lui Kané, așadar, să-și arate mușchii în delivery. Eram sigur că se vor strădui să fie altfel decât ceilalți, ca de fiecare dată. Și am avut dreptate, desigur! În primul rând, au construit un întreg concept, Proiectul Kané | Localnicii, prin care să-și asigure toate produsele de care au nevoie în bucătărie doar de la producători locali. Excelent instrument de marketing, mai ales că te poți folosi și de banii sponsorilor, sensibili la astfel de argumente. Meniurile sunt prezentate la pachet cu acești antreprenori-producători, așa că sunt toate șansele ca vreo mare companie, sau chiar mai multe, să vă plătească o parte din pachetul pe care Kané vi-l trimite acasă.

„Vrem să vă atragem și privirile, dar și să vă încurajăm să cumpărați de la cei de lângă voi! Localnic cu localnic, având grijă de noi și unii de alții, vom trece mai ușor de perioada aceasta și putem face din orașul nostru un loc și mai bun! Kané | Localnicii este despre antreprenorii și artizanii care dau spiritului orașului o doză de unicat. Primul pas este opțiunea de delivery Kané a unui meniu creat doar cu produse locale, urmat de un show online prin care îi veți cunoaște pe câțiva dintre antreprenorii curajoși care au făcut din orașul nostru Berlinul Estului, o hartă digitală a micilor afaceri locale și un proiect prin care perioada sărbătorilor de iarnă să fie mai caldă!”. Ce bancă sau corporație multinațională ar refuza să bage adânc mâna în cont și să sponsorizeze ceva atât de nobil…?

Apoi, la Kané au un tână chef extrem de talentat, pe Cătălin Bejenariu, despre care am scris de fiecare dată cu exces de epitete. Care și tânar și foarte talentat chef a inventat câteva meniuri pe care le-a branduit Kané Acasă, respectiv Kané Home în broșurile în limba engleză.

Citeste si:
Review George Butunoiu: Cannoleria din Beller, ca din filmele...
Review restaurant George...

Eu l-am primit, l-am pozat și apoi l-am mâncat pe tot pe „Pui cu garnituri, sosuri, pâine, unt și desert”, cel mai scump al lor, la 195 de lei. Pâine cu maia făcută în casă, Unt de casă sărat, Pui copt și glazurat cu roșii fermentate și condimente, Terină de cartofi cu ulei de hribi, Texturi de varză kale cu gălbiori și sos de unt, Țelină coaptă în unt ars, Sos din parfait de pui, Emulsie de ou afumat, Tartă cu dovleac copt și cremă de vanilie.

Puiul, așadar, e vedeta meniurilor Kané Home, un pui întreg pus la cuptor de Cătălin Bejenariu în felul în care știe el că iese cel mai bun, legumele înșirate mai sus fiind garnitura aripatului, de fapt. Și ca să fie și mai clar ce mănânc, puiul a venit cu o întreagă cărticică după el, plină cu poze ca în National Geographic. Cărticică în care o agenție de publicitate cu bugete mari, fără îndoială, ne spune cum mănâncă el numai delicatese păsărești și cum trăiește în niște locuri pentru care noi dăm bani grei ca să le vizităm o dată pe an, măcar, în concediu. Prea frumoase pozele ca să nu-i fac și Puiului Vegetarian o pagină separată aici, pe site…

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu: Neoane, betoane și un chef...
Review restaurant George...

Și nu știu cum au reușit să facă, dar și vegetarianul pui, și pâinea și celelalte au ajuns calde la mine, deși nu locuiesc chiar peste drum de restaurantul lor. Lucru bine făcut, de la un capăt la altul, trebuie să o spun.

Am văzut că multe restaurante, chiar și dintre cele mari, au făcut meniuri diferite pentru delivery. Mai simple și mai apropiate de mâncărurile cu nume obișnuite, ca să iasă mai ieftine și ca să nu se sperie o parte din clientelă de ceva prea original și cu denumiri bizare. Însă Kané nu au făcut asta. Ce am primit eu, și toată mâncarea lor de la Kané Home arată exact la fel și are același gust și nivel de sofisticare ca aceea din restaurant. Cei care au mâncat deja la Kané știu despre ce vorbesc…

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu: Noi am rămas trei ceasuri la...
Review restaurant George...

PS: cele două poze artistic realizate cu acest meniu sunt luate de pe site-ul lor; celelalte sunt de pe masa mea din bucătărie. Nu am masă în salon, și nici măcar salon nu mai am, am golit tot apartamentul de bloc în care stau ca să nu-l poată distruge și să se joace în el o făptură foarte mică (foto stânga sus), apărută de curând în casă.

Sursa foto: George Butunoiu
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri