Iată, se face un an de când mâncam doar acasă, cu rare momente de ieșit la restaurant. În paltoane pe terase, chiar și în toiul iernii, cu câteva scurte interludii în saloane, din când în când, ca să nu uităm de tot ce să comparăm cu ce.

E un moment bun pentru a reflecta ce înseamnă restaurantul în viața și identitatea unui oraș. Și, mai ales, a marilor lui restaurante. Faceți un scurt exercițiu de imaginație și gândiți-vă cum ar fi ca toată mâncarea să vă vină singură acasă pentru restul vieții, trimisă cu dronele sau adusă de curieri…

Toate restaurantele la care am reusit să ajung în vremurile acestea virusate mi s-au părut acum mai frumoase decât le știam și cu mâncarea încă și mai gustoasă. Poate că mă voi reobișnui repede cu viața bună după ce va trece pandemia, însă cu siguranță că voi face o rearanjare pe scara valorilor a lucrurilor importante în viața unui oraș, și în viața socială, în general. Or, aici, locul restaurantelor va urca semnificativ, cu câteva trepte, fără îndoială.

Pata Negra a fost tot timpul unul dintre locurile cele mai potrivite cu gusturile și cu obiceiurile mele conservatoare. Nu e într-o fabrică dezafectată, ci într-o vilă elegantă din Dorobanți, nu se vad tubulaturile pe pereti, ești înconjurat tot timpul oameni liniștiți și civilizați la mese, sau poți sta singur într-un salon numai al tău. Restaurantul e așa de când îl știu eu acolo, pe Washington, sunt sigur că nu au schimbat nimic în el, fiindcă nici nu ar fi avut de ce, însă după atâta stat în casă, eu l-am găsit de zece ori încă și mai frumos și mai primitor.

Nu aleg eu ceva din meniu când merg la Pata Negra, întotdeauna mi-a plăcut să o las pe vorbăreața și debordanta Angelica, stapâna casei și a bucătăriei, să ne pună pe masă ce dorește ea. Fiindcă știu că niciodată nu-i stă mintea în loc și mereu ne face câte o surpriză. Așa e firea ei, și nici nu obosește vreodată.

Retail jobs

Acum, Angi a decis așa:

  • Carpaccio de legume la cuptor cu anchoa (anșoa) marinată cu reducție Pedro Ximenez
  • Cremă de năut, linte și midii marinate in lime, boia afumată și ulei de măsline
  • Pastel de anghile și creveti (porcini, peștișori anghile, chili, ouă)

Citeste si:
Review George Butunoiu: Faima lui ZenSushi a ajuns intactă până în...
Review restaurant George...
  • Mușchiulet de porc iberic trei delicii

  • Salsa din vin Oporto, salsa din trei brânzeturi și salsa de porcini
  • Soufle de ciocolata
  • Tarta Angi (iaurt, urdă, dulceață din coajă de pepene roșu)
  • Cheesecake

  • Vin spaniol de la Rioja

Citeste si:
Mâncarea livrată la domiciliu se va scumpi din cauza inflației
Mâncarea livrată la domiciliu...

Toate au fost bune, ca de fiecare dată, însă după săptămâni și luni de mâncare la pachet pe masa din bucătărie, cred că oricui o astfel de cină i s-ar părea culme a rafinamentului gastronomic, a eleganței și a bunăstării, în general. Cu atât mai mult cu cât prezența expansivei Angelica a fost completată de o altă făptură femeiască la fel de plăcută, Maria, o chelneriță sau șefă de sală dezinvoltă și dornică de conversație, și ea, cu care am ajuns repede să ne povestim ce ni s-a mai întâmplat prin familie.

Și da, ce poate fi mai bun în viață decât o astfel de cină lângă niște fete frumoase?

Sursa foto: George Butunoiu

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri