Review restaurant George Butunoiu: Neoane, betoane și un chef distrat la Game On

Game On e unul dintre restaurantele deschise de curând în București, și unul dintre puținele în vremea pandemiei. Au luat locul lui Avido, un mic bistrou cu mâncare cu adevărat „home made” deschis de două fete inimoase, dar care nu a primit aprecierea pe care ar fi meritat-o din partea bucureștenilor. Sunt în Piața Floreasca, vizavi de Vacamuuu.
După cum numele face o trimitere directă, Game On e un bistrou-cafenea cu sportivi, pentru sportivi, sau ceva pe acolo. Ori poate că legăturile cu sportul se limitează doar la conceptul ambiental, impus de vreun patron prea exaltat sau de vreun arhitect care nu a avut o idee mai bună la vremea aceea.

Salonul e mai degrabă mic, însă au făcut o mare verandă de sticlă afară, pe trotuarul foarte lat, mai larg chiar decât interiorul. O terasă care se poate închide ermetic și care le permite să primească clienți acolo tot timpul anului.

Într-un mare puseu de inspirație, arhitectul a dezgolit pereții până la beton, după care a pus vitrine cu tricouri de fotbaliști ca decor, luminate cu niște neoane de spital, și un monitor mare, ca să te uiți la meciuri. Ceva mai umane sunt banchetele cu catifea de pe margini, dar tot cenușii, și ele, ca să rămână în ton cu betonul rece. Terasa e mai plăcută, totuși, chiar dacă e o cușcă de sticlă, așa cum sunt acum aproape toate, obligate de pandemie. E mai caldă, cu podea din lemn, demifotolii confortabile din pluș, câteva plante dincolo de geam.

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu: Secretul restaurantului Sardin
Review restaurant George...

Meniul e scurt, bucătărie de bistrou urban, câte ceva din toate, așa cum e și normal să fie. Am luat o supă cremă de cartofi, foarte bună, dar cu niște creveți care nu mai aveau ce căuta în ziua aceea în bucătărie. Apoi un porc cu sos pe o felie de mămăligă friptă, destul de bun și acela, și aceiași creveți pe care un chef mai atent și mai responsabil nu i-ar mai fi pus în tigaie, dar cu legume în stil asiatic, de data aceasta. Prezentarea pe farfurie foarte bună, totuși.

Citeste si:
Review restaurant George Butunoiu:Teoria pieptului de rață la...
Review restaurant George...

Serviciul destul de bun, cu niște chelneri tineri, deschiși, cu chef de treabă. Prețurile în partea de sus a normalului, clienți destui, și am văzut și în alte dăți, când am mai trecut pe lângă ei.

Game On e un lucru bine făcut pentru generațiile mai tinere, cei care varsă o lacrimă când văd un tricou de fotbalist și cărora le plac neoanele și pereții dărâmați în stilul minimalist industrial. Eu am alte preferințe, însă, dar deja fac parte dintr-o minoritate, așa că asta contează din ce în ce mai puțin. Cât privește mâncarea, sper că a fost doar o zi în care cheful a fost distrat și neatent, pentru că în rest pare să fie ce trebuie. Chiar sunt curios să merg din nou, ca sa-mi confirm această ipoteză…

Citeste si:
Interviu Holcim: Cum vor schimba materialele ”verzi” felul în care...
Cum vor schimba materialele...
Sursa foto: George Butunoiu
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri