Filarmonica "George Enescu" anunţă că patru instrumentişti din Orchestra simfonică vor susţine duminică, la Ateneul Român, un program integral Mozart, recital ce se va desfăşura cu public.

"În seara zilei de duminică, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana şi violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toţi instrumentişti din Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart. Recitalul cameral se va desfăşura la Ateneul Român, cu public", se precizează într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit Filarmonicii, Miruna Didu va interpreta la flaut, Corina Mitroi şi Iulia Goiana la violă, iar Eugen Bogdan Popa la violoncel.

"Program: Wolfgang Amadeus Mozart; Trio-Divertisment în mi bemol major, KV 563; Cvartet în re major, cu flaut, KV 285", menţionează Filarmonica

Din cauza restricţiilor impuse de pandemie, vor fi puse în vânzare 370 bilete, sala mare a Ateneului Român urmând a fi ocupată în proporţie de 50% din capacitate.

Biletele, care costă între 35 şi 40 de lei, se pot procura de la Casa de bilete a Ateneului Român şi online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secţiunea "Calendar".

Intrarea la concert este permisă până la ora 18,50 şi publicul este rugat să respecte regulile de protecţie şi distanţare.

Sursa foto: Shutterstockc / Stoimilov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri