23 Octombrie 2021

Emma Răducanu a ajuns în România pentru turneul de tenis Transylvania Open



Emma Răducanu (24 WTA) a sosit azi-noapte în Cluj-Napoca pentru a participa la turneul de tenis Transylvania Open.

Jucătoarea care a scris istorie la US Open a venit cu avionul din Londra, însoţită de tatăl ei. La aeroport, a fost întâmpinată cu flori, de directorul turneului, Patrick Ciorcilă.

"Am aşteptat-o pe Emma cu braţele deschise şi sperăm să aibă parte de o experienţă deosebită în România, ţara în care s-a născut tatăl ei. Am pregătit pentru ea, dar şi pentru celelalte jucătoare, mai multe activităţi prin care să facă cunoştinţă cu Transilvania, dar şi produse tradiţionale. La hotel vor avea, printre surprizele pregătite, şi câte o ie, bluza tradiţională românească", a declarat Patrick Ciorcilă.

Transylvania Open, turneul de categoria WTA 250, se va desfăşura în perioada 25-31 octombrie, la BT Arena din Cluj-Napoca, printre jucătoarele care au confirmat participare aflându-se Garbine Muguruza (Spania), numărul cinci mondial, Simona Halep, Emma Răducanu (Marea Britanie), campioana de la US Open.



Citeste si