Perioada sărbătorilor aduce întotdeauna aglomerație la punctele vamale sau în aeroporturi, mai ales în zona de securitate, unde ne sunt verificate bagajele. Iată câteva sfaturi de la experții în securitate, care ne vor ajuta să trecem mai repede de controalele de securitate din aeroporturi.

1. Timpul este totul

Îndrumarea experților în securitate este să ajungem cu cel puțin două ore mai devreme în aeroport. Dar tot aceștia menționează să nu ajungem foarte devreme, deoarece vom pune presiune pe valul de turiști care pleacă înaintea noastră, scrie The Mirror.

Totuși, depindem de îndrumările aeroportului și ale companiei aeriene.

2. Pregătiți-vă înainte de a ajunge la tăvi

Purtați pantofi ușor de scos, dacă este necesar, și scoateți-vă bijuteriile, curelele și ochelarii în timp ce așteptați la coadă.

Toate acestea nu necesită mult timp, dar contează mult atunci când sunt sute de pasageri care așteaptă să treacă de controlul de securitate.

3. Organizați-vă tava

Asigurați-vă că punga transparentă nu este acoperită de nimic din tavă. În caz contrar, este probabil să fiți supus unei a doua verificări.

Dacă punga transparentă este separată de celelalte lucruri, într-o tavă, lucrul unui ofițer de securitate este mult mai ușor și poate ajuta la menținerea procesului în mișcare.

4. Fiți atenți la ce coadă vă așezați

Fiți atenți la călătorii de afaceri și vedeți cozile la care se așează.

Adesea, călătorii de afaceri trec rapid prin securitate, deoarece au mai puține bagaje, ceea ce înseamnă verificări de securitate mai rapide.

5. Echipamentele de self scan din aeroporturi

Majoritatea aeroporturilor oferă o opțiune de securitate rapidă contra unei taxe, care diferă în funcție de aeroport (aeroporturile din Marea Britanie impun o taxă de 4 lire).

Suma achitată în plus vă poate scuti de aglomerație și de așteptare. Totuși, unele aeroporturi limitează adesea numărul celor care pot efectua controlul de securitate online.

6. Cereți voie pentru a avea prioritate

În cazul în care coada este prea mare și sunteți la un pas de a pierde zborul, e bine să vă adresați unui membru al aeroportului pentru a vă ajuta să ajungeți înaintea celorlalți.

Nu există garanție că veți reuși, dar merită să încercați.

7. Cereți un alt ofițer

Dacă coada la care vă aflați înaintează cu dificultate, este posibil ca ofițerul să fie un începător. În cazul acesta, puteți cere ca un altul să vină să vă controleze.

8. Abțineți-vă de la căscat sau gălăgie

Există multe motive pentru care un ofițer de securitate poate alege să retragă un călător deoparte pentru a fi interogat. Dacă sunteți acel călător, discuția poate întârzia verificările de securitate.

Unii experți în securitate au raportat că fluieratul, căscatul excesiv sau chiar prea mult râs au dus la încheierea vacanțelor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri