Art Safari, zborul cu balonul sau o vizită la Palatul Parlamentului, cu ocazia porților deschise, sunt doar câteva dintre activitățile pe care le puteți face de 1 iunie, Ziua Copilului, zi liberă la nivel național.

Art Safari

Art Safari va fi deschis special de 1 Iunie și lansează Family Ticket, un bilet pentru întreaga familie. În această zi, toți copiii au acces gratuit la cel mai mare eveniment dedicat artei din țară, iar adulții care îi însoțesc beneficiază de 50% reducere la bilete.

Programul de vizitare în Palatul Dacia-România, miercuri, 1 Iunie, este: 12:00 - 21:00. Biletele Family Tickets s-au pus deja în vânzare online, pe site-ul Art Safari și vor putea fi achiziționate și la intrare.

Sursa foto: Art Safari

Pe lângă programul expozițional, se derulează și Art Safari Kids, un program educațional care cuprinde ateliere de creație pentru copii adaptate vârstei (3-12 ani), dar și pentru întreaga familie. Copiii vor avea ocazia să afle cine este marele Picasso și să meargă pe urmele Cubismului, dar și să descopere Suprarealismul și de ce este Dali atât de fascinant.

Retail jobs

Tot în cadrul atelierelor de creație, cei mici își pot confecționa măști pentru bal inspirate de picturile marelui maestru Theodor Aman, pot crea autoportretul cu animalul preferat, vor desena flori, anotimpuri, își vor crea coperți de carte și personaliza obiectele preferate. Biletele la Art Safari Kids pot fi achiziționate de AICI.

Sursa foto: Art Safari

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), între 12.00 și 21:00.

Zborul cu balonul

În intervalul 1-5 iunie, de pe Platoul Sălii Polivalente București, care măsoară 5.000 de metri pătrați, se zboară cu balonul. Evenimentul este organizat de cei de la Moonbazar, iar un zbor costă 100 de lei.

Capacitatea unui zbor ancorat este de patru persoane, iar intrarea pe Platou este liberă.

Citeste si:
TOP lucruri de făcut în acest weekend. Unde puteți ieși în oraș
TOP lucruri de făcut în acest...

Sursa Foto: Moonbazar/ Facebook

Atmosfera va fi întreținută pe parcursul celor cinci zile și de alte activități precum:

  • ateliere de creație : pictură, olărit, ateliere senzoriale, atelier de lucrat cu lemn,
  • centru de joacă pentru copii, ce va include un carusel și alte zone de divertisment,
  • teatru pentru copii și teatru stradal pentru toate vârstele,
  • plimbări cu ponei,
  • zona de relaxare și food court,
  • artiști și târg de produse realizate manual,
  • muzică și voie bună.

Ziua porților deschise la Palatul Parlamentului

Aproximativ în fiecare an, Palatul Parlamentului își deschide porțile copiilor, de ziua lor. Intrarea este liberă și se face dinspre Bulevardul Națiunile Unite.

Intervalul orar de vizitare a Casei Poporului este 10.00 - 17:00.

Ziua porților deschise la Aeroclubul României

Aeroclubul României organizează în aerocluburile teritoriale ziua porților deschise – 1 iunie 2022, între orele 10:00 și 15:00.

Citeste si:
Un japonez băut a pierdut un USB cu datele tuturor rezidenților din...
Un japonez băut a adormit pe...

Veți avea ocazia să participați de aproape la o zi de activitate de zbor, să cunoașteți aeronavele și personalul.

Sursa Foto: Aeroclubul României/ Facebook

Ziua porților deschise la direcțiile de Pașapoarte

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ.

Astfel, pe data de 1 Iunie, Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte vor prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

Citeste si:
1 Iunie Ziua Copilului: Ce evenimente dedicate celor mici au loc în...
1 Iunie Ziua Copilului: Ce...

Programul de lucru cu publicul în data de 1 iunie este stabilit la nivelul instituțiilor prefectului pentru fiecare serviciu public comunitar de pașapoarte, de aceea recomandăm consultarea în prealabil a paginii oficiale de internet a Direcției Generale de Pașapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secțiunea ”Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”, aflată pe pagina inițială), respectiv paginile oficiale ale instituțiilor prefectului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22 mai 2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile.

În același cadru de sărbătoare, în data de 30 mai, Direcția Generală de Pașapoarte va participa la ZIUA PORȚILOR DESCHISE PENTRU COPII, acțiune organizată de Ministerul Afacerilor Interne, unde îi va aștepta deopotrivă pe copii, părinți sau bunici, cu prezentări interactive ale documentelor de călătorie românești, inclusiv ateliere de verificare a elementelor de siguranță ”invizibile” cuprinse în pașaport, și o mulțime de cadouri minunate.

Citeste si:
O nouă zi liberă pentru români. Când vor putea angajații să o...
O nouă zi liberă pentru...

Intrare liberă la Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi

Pe 1 iunie 2022, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi va fi deschis şi toți vizitatorii vor beneficia de intrare gratuită.

Veți găsi cea mai veche hartă din muzeu, de la 1525, cu singura hartă din colecţiile în care este menţionată o comoară, alături de alte exponate vechi şi interesante, cu jocuri de puzzle cu hărţi vechi şi noi, cărţi şi indicii la Colţul de Lectură.

De asemenea, vor fi și aplicaţii de realitate augmentată la câteva dintre lucrările expuse: cu ajutorul aplicației gratuite Artivive, privite prin camera telefonului, acestea „prind viață” pentru câteva secunde.

De asemenea, veți putea vizita și expoziția temporară „ATIPIC. Drumul către ceilalți” a tânărului fotograf David Stescu.

Citeste si:
Studiu: Aproape 50% dintre chiriașii din România întârzie cu plata...
Studiu Kastel Group: Aproape...

Zboruri Tarom: Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!

Tarom organizează cea de-a doua ediție a evenimentului Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!, iar anul acesta Tarom va zbura și de la Timișoara.

Așadar, zborurile vor fi efectuate atât de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, cât și de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timişoara, având o durată de aproximativ 45 de minute, iar decolările și aterizările se vor efectua în cadrul aceluiași aeroport.

Sursa Foto: Tarom/ Facebook

Întrucât biletele de avion pentru zborurile organizate în data de 1 iunie cu decolare și aterizare de pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București au fost deja epuizate, Tarom a mai adăugat un nou zbor. Acesta este programat la ora 12:30. Biletele pot fi achiziționate de AICI.

Evenimente în mall-urile din București

Toate mall-urile din București și-au pregătit programe dedicate copiilor pentru ziua de 1 iunie. Amintim aici Afi-Cotroceni, care vine cu activități pentru copii în intervalul 11:00-19:00.

Printre activități se numără:

  • Întâlniri cu personaje îndrăgite, precum și artiști pe catalige, pentru uimirea și încântarea celor mici.
  • Ateliere educative pentru ca juniorii să-și descopere și să-și cultive talentul alături de prietenii lor. Tematicile sunt variate: pictură, creare de păpuși, modelaj, foto etc.
  • Activități pentru micii curioși: știința poate fi amuzantă, mai ales când ai de-a face cu nori de spumă, apă, precum și niște baloane,
  • Surprize crocante și dulci,
  • Spectacole pentru copii.

Copiii sunt așteptați să pășească și în Mall-Vitan, la singurul carusel din interiorul unui centru comercial, care va funcționa în intervalul 12:00 – 20:00.

Sursa Foto: Mall Vitan

Tot în zona caruselului, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se va desfășura și workshop-ul Playmobil, organizat în parteneriat cu Diverta. Aici, cei mici sunt încurajați să dea frâu liber imaginației și creativității și să construiască povești minunate cu piesele Playmobil puse la dispoziție. În plus, librăria Diverta va oferi un discount de 20% la achiziția produselor Playmobil în ziua respectivă, pentru ca cei mici să continue distracția și la ei acasă.

Din mall nu lipsesc nici reducerile de sezon din cadrul magazinelor partenere, care vor avea promoții și oferte speciale* pentru o gamă largă și diversă de articole destinate copiilor.

Tot începând cu 1 iunie, vizitatorii se pot bucura de o campanie comercială cu vouchere de 100 lei valabile în magazinele pentru copii. La cumpărături de minimum 300 de lei, pe cel mult două bonuri fiscale, din magazinele din mall, respectiv 1.000 de lei din Media Galaxy, pe un singur bon fiscal, cumpărătorii vor primi, în limita stocului disponibil, un voucher în valoare de 100 de lei, care poate fi folosit în magazinele partenere dedicate copiilor.

Și Plaza România s-a pregătit pentru 1 iunie, cu diverse ateliere pentru cei mici. Așteptați să participe la ateliere de pictură, de fotografie, de creație vestimentară, de artă tranzientă ori de abilități practice, copiii vor fi provocați să dea frâu liber imaginației, fiind inspirați să socializeze și să colaboreze. Cei mici vor putea confecționa brățări din paste și din alte materiale pe care le găsesc în natură, vor putea decora fustițe tutu sau realiza papioane, o activitate distractivă și educativă, care le va solicita într-un mod plăcut și antrenant creativitatea.

Sursa foto: Plaza România

Atelierul de artă tranzientă invită preșcolarii să își folosească liber imaginația având la dispoziție o diversitate de materiale reciclate, pe care le vor integra în tablouri, și vor învață despre importanța protejării mediului, prin refolosirea diverselor materiale din jurul nostru. Astfel, cu ocazia 1 Iunie, Plaza România devine atât un loc de distracție, cât și un spațiu de dezvoltare a abilităților copiilor de orice vârstă.

De asemenea, pentru a încuraja mișcarea și sportul, la Plaza România vor fi organizate și demonstrații de dans sportiv, copiii și părinții fiind astfel invitați să ia parte la un flashmob interactiv. Vizitatorii Plaza România se vor putea bucura și de o demonstrație de balet, iar iubitorii de folclor vor putea admira o expoziție de costume populare și vor putea afla povestea portului tradițional, spusă chiar de copii. Vor putea descoperi, totodată, și universul artei decorative, făcând cunoștință cu tehnicile picturii pe sticlă sau pe ceramică.

Pentru cei mai curioși să afle despre secretele tehnologiei, vor fi organizate și ateliere de robotică, la care cei mici vor putea intra în lumea fascinantă a proiectării și a programării roboților, deschizându-le poarta către un domeniu pe care aceștia îl pot explora de la vârste fragede.

Un moment absolut fermecător va fi cel creat de compania de teatru „Căsuța Fermecată”, care va pune în scenă o piesă dragă tuturor, „Motanul încălțat”, în care cei mici devin ei înșiși participanți în poveste.

Iar pentru că un mic ajutor la momentul potrivit poate face minuni și salva vieți, copiii sunt invitați să participe și la atelierul de prim-ajutor, unde, într-un mod simplu, pe înțelesul lor, vor fi explicate tehnici de intervenție în cazul unor incidente neprevăzute.

Evenimentele sunt organizate de Plaza România, în parteneriat cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, cu sprijinul și sub atenta coordonare a cadrelor didactice de la unități de învățământ din toate sectoarele din București. Atelierele se vor desfășura la parterul centrului comercial, respectiv la etajul 1, în zona Rotondă, și pe terasa etajului 1; acestea vor avea o durată cuprinsă între 40 și 60 de minute fiecare și se vor desfășura pe întreg parcursul zilei, cu începere de la orele 10:00.

Acces gratuit la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sărbătorită anual în data de 1 iunie, Patinoarul Allianz-Țiriac Arena organizează un program gratuit de patinaj pentru toți doritorii, indiferent de vârstă. Astfel, în data de 1 iunie 2022, în intervalul ora 10:00-13:00, publicul beneficiază de acces gratuit pe gheață.

Sursa Foto: Allianz-Țiriac Arena

De asemenea, Patinoarul localizat în Otopeni, Drumul Gării Odăi, numărul 7, pune gratuit la dispoziția doritorilor, în intervalul menționat, patine și tot suportul necesar pentru distracția pe gheață.

Tot în data de 1 iunie, copiii din echipele de hochei susținute de Fundația Țiriac vor avea parte de o zi specială, alături de familia lor. Aceștia vor lua parte la o gamă variată de activități pe gheață și diverse jocuri de echipă în aer liber, precum fotbal sau badminton.

Târgul micilor antreprenori cu Kids in Business, în parcul IOR

Kids in Business organizează, pe data de 1 iunie, târgul micilor antreprenori, care va avea loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza (zona insulei), între orele 12.00 – 14.00. Elevi ai clasei a lll-a de la școli din capitală vor expune, la târgul comercial, produsele și serviciile create în cadrul programului de educație antreprenorială pentru copii Kids in Business, aceștia având ocazia să își testeze abilitățile de afaceri. O parte din banii obținuți din vânzări vor fi folosiți pentru acte de caritate.

Târgul Kids in Business va fi dedicat unui proiect de responsabilitate socială, cu scopul de a-i învăța pe copii să accepte diferențele dintre oameni, să își dezvolte empatia față de ceilalți, dar și sentimentul de împlinire atunci când dăruiesc. Astfel, o parte din încasări vor fi folosite pentru a sprijini programul „Vreau să fiu profesionist”, în cadrul căruia sunt promovate meseriile din industria înfrumusețării în rândul copiilor proveniți din centrele de plasament.

Pentru că târgul este organizat în spațiul public, iar copiii realizează activități de comerț, va exista o procedură specială de schimbare a bancnotelor. În cadrul târgului va fi amenajat un stand dedicat banilor KiB, de unde clienții pot cumpăra tokenii KiB cu care vor achiziționa produsele copiilor. În cazul în care aceștia rămân cu bani KiB, li se va restitui contravaloarea acestora.

Expoziția Jocurile Copilăriei

„Jocurile copilăriei” marchează Ziua Internaţională a Copilului cu o expoziţie rară de jocuri de colecţie şi ateliere pentru cei mici în luna iunie, la ARCUB Gabroveni. Expoziţia „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie 2022, la Sala Coloanelor. În cadrul proiectului, vor fi organizate, între 4 şi 26 iunie, o serie de ateliere pentru copii la Sala Gabroveni.

De la jocuri interactive, la jocuri educative, jocuri în aer liber sau în interior, „Jocurile copilăriei” prezintă peste 400 de jocuri româneşti şi străine din perioada 1950-2000. Expoziţia este al doilea eveniment dintr-un proiect al ARCUB dedicat jocurilor şi vine în completarea expoziţiei „O lume a jocurilor”, care a lansat proiectul în decembrie 2021. Curatorul celor două expoziţii este teatrologul şi managerul cultural Alina Moldovan, care a selectat jocurile din colecţia sa personală de peste 1.500 de titluri.

Expoziția „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie la ARCUB – Hanul Gabroveni, în intervalul orar 11:00-19:00. În ziua de luni a fiecarei săptămâni și pe 12 iunie, expoziția este închisă.

Sursa Foto: ARCUB

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90):

  • Preț bilet expoziţie: 15 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 10 lei (Categoria II).
  • Preţ bilet ateliere generale: 25 lei
  • Preţ bilet atelier Theo (Teodoros Cliseru): 35 lei

Echitație de 1 iunie

De Ziua Internațională a Copilului ”Imperiul Cailor” vă invită la echitație și relaxare în aer liber, lângă pădure. Călăreții noștri beneficiază și de o plimbare gratuită cu trăsura, la 12.00 sau la 17.00, în limita locurilor disponibile.

Ce puteți face la Imperiul Cailor:

  • cursuri de echitație, ieșiri pe câmp sau plimbări în pădure;
  • plimbare gratis cu trăsura la 12.00 sau la 17.00, în limita locurilor disponibile;
  • interacțiune cu ai noștri cai de rasă – le puteți aduce morcovi sau mere și îi puteți hrăni din palmă;
  • interacțiune cu iepurii, berbecii, găinușele pitice și maidanezii salvați de pe câmp;
  • copiii au la dispoziție loc de joacă – trambulină, leagăne, mașinuțe și triciclete;
  • plimbare pe jos sau cu bicicleta în pădure;
  • relaxare la terasa cu specific hipic.

Program: 09.00 – 19.00.

Ziua Copiilor Sportivi la Stadionul “Arcul de Triumf”

Pe 1 iunie, între orele 11:00 și 16:00, Ministerul Sportului organizează “Ziua Copiilor Sportivi” la Stadionul „Arcul de Triumf”, un eveniment dedicat copiilor iubitori de sport și de mișcare în aer liber. Acesta va marca Ziua Internațională a Copilului și va fi organizat sub forma unui eveniment multi-sportiv deschis publicului larg.

Obiectivele evenimentului vizează promovarea unui stil de viață echilibrat și sănătos, inițierea copiilor în diverse discipline sportive, sprijinirea și motivarea noilor practicanți, prin crearea unei comunități diversificate de tineri sportivi, încurajarea ciclismului urban ca metoda de transport și promovarea municipiului București pe plan sportiv.

“Ziua Copiilor Sportivi” va fi organizată sub forma unor ateliere demonstrative, cu antrenamente susținute de sportivi legitimați, sub îndrumarea antrenorilor de specialitate. La atelierele organizate - baschet, tir cu arcul, rugby, fotbal, tenis, scrimă, fotbal-tenis, tenis de masă, lupte, arte marțiale, judo, kempo, box, arc istoric și teqball - vor asista și participa copiii din public, ei fiind principalii beneficiari ai evenimentului.

Organizatorii doresc să le ofere acestora o experiență plăcută și distractivă, care să contribuie, în același timp, la dezvoltarea lor armonioasă. În acest scop, micuții vor fi invitați să se alăture unor jocuri și activități derivate din demonstrațiile susținute de sportivi și să își demonstreze pasiunea prin ștampilarea unui “pașaport” pe care vor obține vize de participare în cadrul tuturor atelierelor la care se vor înscrie. La final, participarea activă la cel puțin cinci dintre ateliere vizitate va fi recompensată cu premii de încurajare.

Sursa foto: Art Safari

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri