În această primăvară, chef Cezar Predescu a lansat Caupona, un restaurant gastronomic care aduce în nordul Capitalei, în zona Primăverii, noua bucătărie românească contemporană, cu influențe din cultura italiană.

Investiția inițială a fost de aproximativ 400.000 euro, iar investițiile financiare vor continua în dezvoltarea unor proiecte educaționale din aria gastronomică.

„Pentru realizarea unui restaurant gastronomic este nevoie de o investiție importantă. De asemenea, ne dorim să dezvoltăm proiecte educaționale care să crească industria ospitalității locale, ceea ce implică noi investiții”, spune chef Cezar Predescu.

Caupona aduce în București o cultură gastronomică, un concept de restaurant centrat pe o atmosferă intimă (dezvoltat în perioada de pandemie, în care era foarte importantă distanțarea socială) și o bucătărie de produs care îmbină inovația, ingredientele premium și tehnicile moderne.

Cezar Predescu a studiat și s-a format ca chef în Roma, capitala Italiei, unde a profesat în domeniul gastronomiei timp de peste 20 ani.

Astfel, în cadrul restaurantului Caupona, chef Cezar Predescu propune meniuri în care predomină noua bucătărie românească, unde mâncarea tradițională locală este reinterpretată într-un mod contemporan, la care alătură o bucătărie italiană modernă.

“La Caupona integrăm și noua bucătărie românească, pe care o îmbinăm cu tehnica și maturitatea din bucătăria italiană, dar povestim și punem în farfurie într-o cheie creativă și neobișnuită”, spune chef Cezar Predescu.

Restaurantul Caupona este locul ideal pentru cei care își doresc experiențe culinare speciale, cu atenție la detalii în cadrul fiecărui proces, de la alegerea materiei prime, pregătirea preparatelor, până la servirea într-o ambianță elegantă, dar în același timp casual.

Restaurantul Caupona vizează clienții care caută experiențe gastronomice și sunt curioși și deschiși să experimenteze noi gusturi și concepte care îmbină autenticitatea și noutatea, clienții din bussines care caută o locație premium și turiștii care vor să descopere noua bucătărie românească, în care se regăsesc și elemente din bucătăria italiană.

Sursa foto: Caupona/ Cezar Predescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri