27 Mai 2022

Un nou proiect european: cu trenul de la Paris la Berlin, mai puțin decât de la Timișoara la București



Operatorul francez de căi ferate SNCF și Deutsche Bahn plănuiesc să lanseze un tren direct între Paris și Berlin, până la finalul lui 2023. Proiectul a fost anunțat de șeful companiei franceze, care a vizitat Strasbourg pentru a sărbători 15 ani de cooperare germano-franceză.

”Vrem să lansăm un TGV de la Paris la Berlin în decembrie 2023. Vedem că oamenilor le place să călătorească mult cu trenul și nu sunt deranjați să petreacă cinci sau șase ore într-un astfel de mijloc de transport”, a spus, Jean-Pierre Farandou, CEO al SNCF, notează Euronews.com.

Durata unei călătorii de la Paris la Berlin cu un tren de mare viteză ar fi de șapte ore, mai puțin decât dacă am lua trenul din Timișoara către București. Potrivit CFR Călători, drumul între cele două orașe poate fi parcurs în cel puțin nouă ore (fără întârzierile de rigoare), în funcție de tipul de tren ales, dar și de gara din care se pleacă.

În plus, liderul companiei se bucură că oamenii sunt din ce în ce mai predispuși pentru o călătorie cu trenul, deoarece este și o modalitate mai sustenabilă de transport.

Cum vor călători trenurile de la Paris la Berlin?

Pentru început, va fi programată o călătorie pe zi, prin Frankfurt. Acesta va fi operat ca un parteneriat între SNCF și Deutsche Bahn cu trenurile germane de mare viteză ICE.

Ulterior, dacă totul funcționează cum trebuie, companiile vor pune la dispoziție două călătorii pe zi între cele două capitale europene.

Trenul de mare viteză Paris-Berlin va veni ca un plus conexiunii deja stabilite între cele două orașe. Acesta va fi operat de căile ferate austriece ÖBB în cooperare cu SNCF și Deutsche Bahn și va începe, de asemenea, la sfârșitul anului 2023.

”Sunt convins că avem nevoie de din ce în ce mai multe conexiuni pe căile ferate pentru ca Europa să devină și mai puternică”, a spus și Richard Lutz, de la Deutsche Bahn.

SNCF și Deutsche Bahn operează trenuri de mare viteză, TGV și ICE, între Franța și Germania încă de la deschiderea primului tronson al liniei de mare viteză Paris-Strasbourg, în iunie 2007.



Citeste si