După o relație de câțiva ani, sau poate mult mai scurtă, ați decis că vreți să vă petreceți toată viața împreună. Pentru majoritatea cuplurilor aceasta înseamnă că vor începe toate pregătirile pentru un eveniment important: nunta. Este una dintre clipele speciale prin care trecem de-a lungul vieții, și de care vrei să îți amintești mereu cu drag. Până atunci însă, trebuie să iei în calcul că alături de voi vor fi multe rude, mulți prieteni și cunoscuți, așa că petrecerea de nuntă trebuie să fie cu adevărat memorabilă. Prin urmare, ai destul de multe de luat în calcul. Și, cum este destul de copleșitor, am decis să îți venim în ajutor, cu câteva dintre elementele care fac diferența dintre o petrecere de nuntă obișnuită și una despre care se va vorbi, la superlativ, mulți ani de acum încolo.

Locația

Poți opta pentru un salon de nunți, un restaurant, o nuntă la cort sau chiar una în aer liber. Trebuie să te gândești care este varianta care răspunde cel mai bine cerințelor voastre și apoi să începi să faci demersurile necesare. Vizitează cât mai multe locații, vezi care este oferta lor, dacă se potrivește cu tema nunții, dacă este disponibilă la data aleasă de voi pentru ziua nunții și nu numai. Atenție mare și la contractul pe care îl semnezi, citește cu atenție totul, inclusiv termenii și condițiile, pentru a nu avea parte de unele surprize neplăcute, care să îți strice momentul mult visat.

Muzica

DJ? Formație? Trupă de cover-uri? Soliști de renume? Niciodată nu te-ai fi gândit că alegerea muzicii potrivite pentru petrecerea voastră de nuntă poate fi atât de dificilă. În plus, la nuntă vor veni o mulțime de persoane, fiecare cu preferințele sale muzicale și trebuie să ții cont și de ele, dacă vrei ca invitații să se simtă bine la nunta voastră. Din nou, o misiune care poate fi destul de dificilă, dar dacă ții cont și de unele dintre recomandările de mai sus, totul va fi pur și simplu perfect!

Retail jobs

Fotograful

Este și normal să vrei să ai parte de o ședință foto profesionistă, iar rezultatele să fie unele de-a dreptul impresionante. Sugestia noastră este să optezi pentru o firmă care să îți asigure și suportul video, pentru a ieși puțin mai ieftin. Și, din nou, analizează bine ofertele pe care le ai, și vezi care este varianta pentru care optați. Eventual, puteți discuta chiar și despre o ședință de genul ”trash the dress”, pentru a o cuprinde și pee a în contract.

Trupă de dansatori

Ți se pare prea mult? Ești de părere că o pereche de dansatori evenimente nu își are locul? Noi nu considerăm așa, iar după ce vei citi rândurile următoare este posibil să reușim să te și convingem. În primul rând, un astfel de moment este destul de rar la o petrecere de nuntă, dar acolo unde sunt prezenți, acești dansatori pur și simplu încântă vizual pe toți care participă la eveniment. Evident, ne referim în acest caz la cei profesioniști, cu o bună experiență, despre care ai citit sau ai aflat numai păreri pozitive.

Citeste si:
Obiceiuri de nuntă pe care să nu le uităm
Obiceiuri de nuntă pe care să...

Cu ajutorul unor perechi de dansatori evenimente profesioniști la nunta voastră, veți transforma petrecerea din ceva banal, obișnuit, într-un eveniment special, care îi va face pe toți cei de față să fie de-a dreptul încântați. Cu atât mai mare este efectul dacă vei opta, după cum aminteam mai sus, la profesioniști, care îți vor îndeplini toate cerințele referitor la stilurile de dans abordate. Evident, le puteți lăsa libertatea de alegere, și tot nu veți dezamăgiți de ceea ce veți primi, nici noi, dar mai ales invitații. Dansuri de societate, moderne, sau clasicele și mereu la modă valsul vienez sau tangoul argentinian vor face furori.

Dacă deja te-am convins, să discutăm puțin și despre momentul în care aceștia își vor face apariția. Cel mai bine este ca prezența lor să fie adusă în prim plan chiar la începutul petrecerii, pentru a-i face pe invitați să iasă puțin din acea stare de emoție, dar și pe miri. Momentul lor va fi un adevărat spectacol, iar aceștia au și experiența necesară pentru a atrage pe ringul de dans și alte perechi din sală. Va fi ceva de-a dreptul grandios, ceva de neuitat, și nu vei regreta niciodată alegerea pe care ai făcut-o.

Citeste si:
Programul „Străzi deschise”: la ce spectacole vom putea asista în...
Programul „Străzi deschise”:...

Mâncarea

Nu puteam vorbi despre o petrecere de nuntă unică, reușită, fără să amintim de importanța pe care o au felurile de mâncare servite invitaților. Da, știm, buna dispoziție, faptul că au dansat aproape non stop sunt cele care fac o petrecere de nuntă reușită, dar sunt și cazuri în care invitații nu ajung pe ringul de dans. Și, chiar și cei care dansează cât pot ei de mult au nevoie de o pauză de respiro, în care să mănânce ceva pentru a-și încărca bateriile, după cum se spune.

Prin urmare, alege feluri de mâncare care să fie pe placul majorității invitaților, dar nu uita nici de meniurile speciale – pentru invitații care au anumite restricții alimentare, dar și cele pentru copii. Cu mâncare bună, băutură de calitate și dulciuri delicioase, deja ești… pe val.

Acestea au fost recomandările noastre despre o petrecere de nuntă demnă de ținut minte. Vă puteți ocupa singuri de toate, sau dacă vă simțiți pur și simplu copleșiți de situația, lăsați-le în seama unei agenții specializate în acest sens. Evident, nu veți fi complet degrevați de responsabilități, doar că stresul va fi ceva mai mic!

Citeste si:
TOP lucruri de făcut în acest weekend. Unde puteți ieși în oraș
TOP lucruri de făcut în acest...

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri