Se spune deseori că românii sunt un popor needucat, că nu-și cunosc istoria, nu vor să o învețe și nu știu să identifice frumosul. Cartea mea de istorie era așa veche încât părea că domnitorii au murit între paginile ei, niște pagini pe care nu vrei neapărat să le citești. Nu știu dacă manualele s-au schimbat de atunci, dar știu că au început să existe diferite moduri prin care istoria a început să devină atrăgătoare. Un astfel de exemplu este Trebo, o pasiune creată din pensula care desenează istoria României, prin ochiul unui artist care crede că arta ne poate salva.

Încă purtăm pe umeri un comunism care a distrus sistematic frumosul, iar acum ne-am trezit într-o lume modernă care n-are timp să vadă frumosul. Totul e o goană pentru supraviețuire. De ce e important să ne dresăm simțul vizual, chiar dacă nu suntem artiști? Ștefan Vasilachi, fondatorul Trebo a explicat, într-un interviu wall-street.ro, cum frumusețea se propagă și duce la și mai multă frumusețe.

„Dacă oamenii vor vedea frumosul în viața lor, vor da o pauză minții și sufletului. Frumosul îți crește calitatea vieții și te inspiră să-l împărtășești mai departe. Cred în teoria că arta salvează lumea. Vezi frumos, vrei să faci și tu frumos”, subliniază fondatorul Trebo.

Trebo, venit din franțuzescul românizat très beau, este o pasiune care creează postere făcute din imaginație bazată pe fapte și date istorice. Inițial, proiectul a fost început de celălalt fondator Trebo - Maria Vasilachi, jumătatea mai bună a lui Ștefan, care „a intrat cu pensula” în relația lor, încercând să își ocupe timpul liber prin pictatul cutiilor de lemn. Mai apoi, după discuții despre ce-ar mai putea face și așa a prins contur proiectul cu posterele: Ștefan pictează tabloul, mai apoi, posterele care ajung pe pereții clienților sunt imprimate din lucrarea inițială, iar Maria patinează manual lemnele pentru serigrafie. Maria e la cârma afacerii, ocupându-se de logistică: înrămat, întubat, depozitat, livrat, telefoane - partea nevăzută, dar cea mai mare și mai solicitantă.

Sursă foto: Facebook/ Trebo

„Avem nevoie de o istorie îmbrăcată frumos fiindcă este un mod ușor pentru a reține o informație. Vreau să creez bucata asta de istorie învelită în zugrăveală. Dacă te înconjori de frumos, poate să îți stimuleze și bunul simț”, spune Ștefan.

Cum furculița a devenit furculision și de ce e bine să copiezi în artă?

Ilustrațiile create de Ștefan redau evenimente și locuri importante pentru România, îmbrăcate în tehnica și cromatica din perioada interbelică. Fondatorul Trebo a explicat cum am stâlcit limba și cultura franceză în această perioadă și cum s-a răsfrâns asupra României.

„Perioada era a lui Caragiale, în care, orice furculiță ajungea furculision. Românii preluau frumosul din afară, dar nu neapărat îl și interiorizau într-un fel românesc. Cred că primul pas ca să ajungi la ceva este să copiezi: prima dată, copiezi ce au făcut maeștrii - așa ai șanse să înveți și să înțelegi, iar abia mai apoi începi să creezi ceva autentic, să îți pui propria amprentă. În cazul României, cred că a fost benefic copiatul, însă, atunci când am ajuns la o oarecare maturitate și aveam avânt, când tocmai trebuia să începem să creăm noi, a venit comunismul și ne-a tras preșul de sub picioare. Și atunci, s-a cam terminat cu tot frumosul.”, a declarat Ștefan Vasilachi.

Citeste si:
Pascu, G2 Romania: In 2012 ne-am marit afacerile cu peste 5%
Pascu, G2 Romania: In 2012...

O particularitate ale posterelor Trebo este că imaginile ilustrate acolo nu există sau mai bine zis, există doar în mintea artistului. Ștefan spune că totul pornește de la o poveste românească importantă pentru el și speră să devină importantă și pentru ceilalți.

„Eu găsesc niște teme care îi plac, apoi caut lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le văd. Nu e doar despre a pune un peisaj frumos sau niște oameni care joacă ceva, încerc să găsesc un eveniment care s-a întâmplat în trecut și are o însemnătate pentru mine și încerc să recreez momentul acela”, spune Ștefan.

Sursă foto: Facebook/ Trebo

De la Bucovina până la Sulina: călătoria cu pensula a unui artist căruia îi plac mustățile

Personal, fiind născută în Suceava, am avut o luptă continuă de a le explica oamenilor de ce sunt din Bucovina și nu Moldova. În ajutor mi-a venit Ștefan, iar atunci când am zărit posterul cu Bucovina, mi s-au trezit referințele conectate cu Imperiul Habsburgic.

Citeste si:
Chef-ul șefilor de stat s-a reinventat: a lansat restaurantul cu o...
Cezar Munteanu s-a...

„Încerc să găsesc lucruri care sunt locale și de la care să pornesc. Vreau să se bucure lumea din Bucovina până în Dobrogea de zona lor. Am o semnătură de brand: toți bărbații au mustață. Am acest pitic și fix fiindcă mi se pare că pe vremea aceea toată lumea purta mustață, chiar dacă nu e adevărat, dar mie îmi place să cred și să le văd ca atare”, povestește zâmbind Ștefan.

Posterele Trebo se găsesc atât pe site cât și în rețeaua Cărturești.

Sursă foto: Facebook/ Trebo

Sursă foto: Facebook/ Trebo

Sursă foto: Facebook/ Trebo

Sursă foto: Facebook/ Trebo

Sursa foto: Trebo/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri