Popularitatea prinţului Harry a scăzut la un nivel minim atins vreodată în rândul publicului din Marea Britanie după o serie de declaraţii în legătură cu familia regală britanică care se regăsesc în volumul său de memorii, potrivit unui nou sondaj publicat luni, relatează dpa, conform Agerpres.

Aproape două treimi (64%) dintre britanici au o părere negativă despre prinţul Harry, în creştere de la 58% în luna mai, doar un sfert (26%) dintre britanici având o părere pozitivă despre ducele de Sussex, conform sondajului YouGov.

Rezultatele sondajului au fost publicate înaintea publicării volumului său de memorii, intitulat "Spare" ("Rezerva"), care urmează să apară marţi, în care povesteşte că fratele său mai mare William, moştenitorul tronului Marii Britanii, l-ar fi agresat fizic.

Potrivit sondajului, scorul de favorabilitate al prinţului Harry în rândul publicului britanic se află la un minim de -38, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, în timp ce soţia sa, Meghan, a înregistrat un scorul de favorabilite de -42.

În rândul tinerilor britanici cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, proporţia opiniilor pozitive şi negative în legătură cu fiul cel mic al regelui Charles al III-lea este egală (41%).

Sondajul YouGov a fost realizat în rândul a 1.693 de adulţi din Marea Britanie la sfârşitul săptămânii trecute.

Reacţiile din presa britanică alternează între neîncredere faţă de caracterul intim al unora dintre dezvăluirile făcute de Harry în volumul său de memorii, precum pierderea virginităţii şi consumul de droguri, şi indignare faţă de ceea ce este considerat un atac frontal la adresa familiei regale.

În special, dezvăluirile făcute de Harry despre faptul că ucis 25 de luptători talibani în timpul misiunilor sale militare din Afganistan au provocat un scandal uriaş în presa şi societatea britanică.

Sursa foto: Shaun Jeffers / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri