Cu toții știm că masa de sărbători trebuie să fie bine gândită și pregătită, special pe gustul tuturor musafirilor. De la antreuri sofisticate, la feluri principale tradiționale și deserturi fabuloase, Crăciunul și Revelionul sunt un prilej minunat de a încerca noi rețete și mâncăruri. Așa că, dacă vă numărați printre persoanele care vor să impresioneze cu preparatele pe care le vor servi, atunci aflați că acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează vrem să vă ajutăm pe această cale prin a vă vorbi despre salata de icre, unul dintre cele mai îndrăgite antreuri din lume. Veți afla care sunt avantajele consumului său, cum să o preparați dar și cum să o păstrați proaspătă și nu în ultimul rând, cum se servește. Astfel, veți da dovadă de măiestrie în bucătărie și vă veți uimi invitații cu un preparat delicios. Să începem!

Fanii de fructe de mare precum creveții sau peștele marinat probabil că știu deja cât de fabuloase sunt icrele. Fie ele roșii sau negre, acestea oferă o mulțime de avantaje la consum, dar și o multitudine de vitamine și aminoacizi benefici corpului uman. Printre cele mai apreciate tipuri de ouă de pește se numără următoarele: cele de sturion, de somon, de crap, caras, știucă, morun, hering, macrou, cod sau nisetru. Însă trebuie să știți că există și câteva soiuri care sunt toxice pentru oameni, cum ar fi cele de mreană, de somn pitic, sau de mihalt. Dacă se întâmplă să consumați ouă de pește de acest soi, nu trebuie să vă faceți griji prea mari, fiindcă intoxicația se manifestă doar prin durere de stomac, durere de cap și greață. Va trece ușor, însă vă recomandăm să fiți prudenți, mai ales la masa de sărbători. Acestea fiind spuse, merită să vă menționăm și care sunt avanjatele consumului acestei delicatese asupra corpului.

Avantajele consumului de icre

Deși ouăle de pește sunt un aliment gras ce trebuie consumat cu ponderație, acestea prezintă și câteva beneficii asupra sănătății. Printre ele se numără următoarele:
• Conținutul mare de acizi polinesaturați, care protejează împotriva bolilor vasculare, a diabetului și a obezității
• Efectul anti îmbătrânire, datorat conținutului de acizi grași omega-3
• Sporirea producției de colagen
• Îmbunătățirea sănătății mintale și a inimii, tot datorită omega-3
• Prevenția formării cheagurilor de sânge
• Scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului
• Îmbunătățirea fertilității
Acestea sunt doar câteva dintre multiplele beneficii pe care le au icrele asupra corpului uman. Așa că, dacă sunteți fan fructe de mare, sau poate doar vă doriți să încercați un nou preparat, aveți liber la degustat! Iar acum a venit momentul să vă vorbim și despre cum puteți prepara salata senzațională pentru antreul de sărbători, cum să o depozitați, dar și cum să o consumați.

Cum pregătiți salata acasă

Masa de sărbători are o importanță ridicată, nu numai pentru a-i impresiona pe cei dragi, dar și pentru a vă arăta măiestria în bucătărie. Dacă vă numărați printre persoanele pasionate de gastronomie, acum este momentul perfect să vă puneți aptitudinile la încercare și să preparați o salată de milioane. Iată cum o puteți face: tot ce aveți nevoie sunt ouăle preferate de pește, puțin ulei, zeama de la o lămâie, puțină apă minerală, sare după gust și opțional, o ceapă. Începeți prin a curăța icrele de membranele rămase, doar dacă este nevoie, și lăsați-le să stea la temperatura camerei timp de o oră, pentru a nu risca să vi se taie la preparare. Le puteți adăuga apoi în vasul de mixer și să porniți aparatul la viteză mică. Mixați de câteva ori într-o singură mișcare circulară, fără a adăuga alte ingrediente. Așa, veți observa că încep să se separe de unele singure, semn că ați ales ouă de pește proaspete. După acest procedeu, puteți începe să turnați câte puțin ulei pe pereții vasului. Mixați din nou într-un singur sens și așteptați ca întreaga compoziție să fie legată, până să mai adăugați ulei. Continuați cu răbdare până ați încorporat toată cantitatea de 200 ml de ulei, pentru a ajunge la consistența perfectă. Acum puteți adăuga și zeama de lămâie, tot puțin câte puțin. Este important să rețineți că prepararea acestei salate necesită răbdare, așa că vă recomandăm să păstrați constant aceeași viteza la mixare și aceleași mișcări circulare. După ce încorporați și lămâia, începeți să degustați pentru a potrivi preparatul cu sare, după preferințe. Iar spre final, puteți adăuga și ceapa tocată mărunt, dar și două trei linguri de apă minerală, pentru o compoziție cât mai aerată și delicată. Și gata! Iată cum ați reușit să preparați un antreu senzațional! Acum, tot ce vă rămâne de făcut este să îl păstrați la rece și să îl serviți alături de cei dragi.

Cum să păstrați salata

Salata de ouă de pește se păstrează de minune la frigider, într-un recipient cu capac închis etanș. Este important să nu lăsați niciun pic de aer să pătrundă, pentru ca delicatesa să-și păstreze gustul specific, dar și textura fabuloasă.

Cum să serviți salata

Atunci când va sosi momentul servirii, puteți pregăti câteva bruschete condimentate făcute în casă, alături de puțină cremă de brânză, felii subțiri de ceapă, lămâie, unt nesărat, cartofi crocanți sau ouă fierte, după preferințe. Iar la final, ciocniți alături de familie și un pahar de șampanie sau vin rose, pentru o masă de sărbători reușită.

Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a fost de folos și că v-am ajutat să pregătiți cea mai savuroasă salată pentru antreul de Crăciun sau Revelion. Pentru și mai multe ponturi, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim happy cooking!

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri