27 Ianuarie 2024

Alegerea ținutei corecte pentru noul job de manager



Trecerea de la a fi membru al echipei, la o poziție de conducere este unul dintre cei mai dificili pași de făcut pe scara carierei. Însă, odată ajuns acolo, nu ai prea mult timp pentru a te bucura, deoarece poate fi mult mai solicitant să te menţii în top.

Una din schimbările pe care trebuie să le faci, îndată ce ai ajuns pe o poziţie superioară, este cea vestimentară, mai ales atunci când lucrezi într-un mediu business, corporatist. Nu susţinem idee că: „Haina îl face pe om”, dar trebuie să recunoaştem că aceasta are puterea de a aduce o mare diferenţă.

Deoarece dorim să te ajutăm, am selectat aici câteva idei utile din care te poţi inspira pentru ca garderoba ta să fie la nivelul noii funcţii:

Alege calitatea, nu cantitatea

Noua poziție vine la pachet şi cu o majorare salarială, dar nimic nu se întâmplă peste noapte. În calitate de manager, probabil vei avea parte de ceva mai multe întâlniri cu clienții şi vei participa la mai multe conferinţe.

Investeşte, pentru început, în câteva piese cheie, care vor scoate din anonimat orice ţinută. Alege o cravată elegantă, care să complimenteze orice cămaşă. Un costum creat special pe dimensiunile tale, la un atelier de croitorie, se va aşeza mereu impecabil pe tine. În locul a 10 perechi de pantofi, mai bine investeşti în două sau trei perechi de pantofi Valentino Garavani pentru barbati.

Optează pentru culori profunde

Alegerea culorilor potrivite are o mare relevanţă în crearea unui look office impecabil. Folosirea culorilor profunde şi închise, precum albastru, negru şi gri, este mereu o idee bună. Atunci când porți un ceas care iese în evidență, precum cele aurii, asortează-l cu o ținută în tonuri pământii, cât mai mate. Dacă porți un ceas argintiu, acesta poate fi piesa de rezistență, și se potrivește bine cu nuanțele închise și cele de albastru.

Este indicat să eviţi culorile strălucitoare, deoarece acest aspect nu se potriveşte prea bine cu mediul business fiind, mai degrabă, considerate informale. Acestea pot fi purtate cu succes în team buildinguri, la petrecerile aniversare sau de final de an.

Accesoriile potrivite pun ţinuta în evidenţă

De cele mai multe ori, atunci când vine vorba despre accesorii, bărbaţii au tendința de a se gândi la cravată, ceas şi butoni. Însă, la o ţinută elegantă, pe lângă acestea, un rol la fel de important îl au şi eşarfa, batista pătrată şi chiar şosetele.

Pentru un look office impecabil, trebuie să acorzi o atenţie desăvârșită tuturor accesoriilor. Combinarea lor corectă, fără a exagera, este cheia succesului obţinerii unei ţinutele elegante, demnă de un manager.

De exemplu, una din greşelile comune este asortarea batistei pătrate din buzunar cu cravata. Batista trebuie să se potrivească doar parțial cu aceasta, cu una din dungile cravatei sau din cămaşă. Butonii aduc un plus oricărei ţinute, iar secretul este să alegi mereu o pereche discretă, dar atent lucrată.

Cel mai vizibil accesoriu purtat de un bărbat este ceasul. Aceasta este una din acele schimbări pe care colegii tăi se aşteaptă să o observe la tine. Pe deasupra, va fi şi un mod bun de a-ţi aminti zilnic, când îl vei privi, de avansarea primită.

Aceste sfaturi simple de stil pot avea un impact semnificativ asupra modului în care arăți și te prezinți. De asemenea, ajută la crearea unei impresii în rândul oamenilor, pe baza căreia aceștia vor decide cum ți se vor adresa. Aşadar, atunci când ajungi pe o poziție de conducere, este momentul ideal de a lucra şi la ţinutele tale.

Pentru un look perfect, nu uita că cel mai important lucru este să ai atitudinea potrivită. Astfel, indiferent de outfitul purtat, imaginea ta va transmite exact ceea ce-ţi doreşti.



Citeste si