Operatorul aerian AirFrance a prezentat noul tip de cabină de lux ce se va regăsi la bordul unora dintre avioanele sale, în care pasagerii vor primii pijamaje de designer, se vor bucura de fotoliu care se transformă într-un pat de 2 metri, dar și de cele cinci hublouri dedicate.
Noul tip de cabină „La Première” se va adresa, evident, celor cu bani și care vor să zboare în condiții de lux. Potrivit unui comunicat al AirFrance, pasagerii care aleg această variantă de a călători vor găsi:
- Pijamale haute couture la bord: designerul francez Jacquemus semneaza „Le Pyjama Jacquemus” exclusiv pentru Air France La Première
- cinci hublouri – o exclusivitate Air France –
- un fotoliu și un șezlong care se transformă într-un pat veritabil de doi metri lungime,
- noua cabină La Première promite o experiență unică, îmbunătățită de un serviciu personalizat și o ofertă gastronomică demnă de trei stele Michelin
Potrivit anunțului companiei franceze, patru astfel de cabine individuale, fiecare de aproape 3,5 metri pătrați, vor fi introduse progresiv pe o selecție de aeronave Boeing 777-300ER, iar primii călători vor avea ocazia să zboare în noua cabină începând cu primăvara acestui an.
„Lansarea noii experiențe La Première reprezintă un pas esențial în strategia noastră de creștere. (...) Vom extinde această ofertă către mai multe aeronave și destinații, ca parte a angajamentului nostru pentru excelență”, a declarat, în comunicatul citat, Benjamin Smith, Președinte Air France și CEO al Grupului Air France-KLM.
O cabină nouă, complet modulară, întinsă pe 5 hublouri
Dezvoltată pe parcursul a trei ani, noua suită La Première propune un concept unic și complet adaptabil, format dintr-un fotoliu și o șezlong care se transformă într-un adevarat pat.
Fotoliul se adaptează fiecărui moment al zborului: decolare, aterizare, servirea mesei sau relaxare. Cu o tetieră din piele embosată cu emblema hipocampului înaripat – simbolul istoric al companiei – și perne ergonomice moi, fotoliul se adaptează perfect morfologiei fiecărui pasager. O consolă laterală și o masă sunt disponibile pentru lucru sau servirea mesei.
Pentru un confort maxim în timpul somnului, fotoliul se extinde complet într-un pat de 2 metri lungime și 75 cm lățime. Fiecare suită oferă 25% mai mult spațiu decât cabina actuală, cu aproape 3,5 metri pătrați de intimitate.
Fiecare suită este închisă cu o draperie groasă, de la podea până la tavan, care asigură intimitate și o atmosferă odihnitoare. Suitele laterale beneficiază de cinci hublouri – o exclusivitate Air France.
Pijamale de lux și ecrane 4K
(Sursa foto: AirFrance)
AirFrance a mai anunțat o colaborare exclusivă cu designerul francez Simon Porte Jacquemus, care semnează o ținută de confort inedită oferită fiecărui pasager. Conceput din bumbac bleumarin, setul este brodat cu simbolul istoric Air France – hipocampul înaripat – pe partea frontală, însoțit de o etichetă discretă „Le Pyjama”.
Fiecare pasager beneficiază de două ecrane 4K. Sunt oferite căști cu funcția de reducere a zgomotului, dar dacă doresc, pasagerii își pot conecta propriile căști prin Bluetooth.
Suita este dotată cu prize 110V/220V, porturi US-A și USB-C, stații de încărcare wireless și suporturi dedicate pentru smartphone-uri sau tablete. Wi-Fi-ul este disponibil gratuit pe tot parcursul zborului.
În curând, Air France va introduce un nou serviciu de conectivitate ultra-rapidă în întreaga flotă, înlocuind serviciul actual și oferind o experiență digitală la bord similară cu cea de acasă.
Suita poate fi controlată intuitiv printr-o tabletă wireless. Printr-o simplă atingere, pasagerii pot regla înclinarea fotoliului, a șezlongului sau a patului, precum și intensitatea iluminatului și jaluzelele hublourilor. Tableta permite, de asemenea, navigarea facilă prin toate opțiunile de divertisment.Cele patru suite vor fi introduse treptat pe o selecție de aeronave Boeing 777-300ER.
Pe ce rute vor fi disponibile noile cabine de lux
Prima aeronavă echipată cu noua cabină La Première, denumită Épernay, va decola în primăvară spre New York-JFK. În sezonul estival 2025, vor fi adăugate și alte destinații precum Los Angeles, Singapore și Tokyo-Haneda.
La Première este disponibilă în prezent de la Paris-Charles de Gaulle spre următoarele destinații: Abidjan, Dubai, Los Angeles, Miami, New York-JFK, San Francisco, Sao Paulo, Singapore, Tokyo-Haneda și Washington DC.


