31 Octombrie 2008
CEO Carol Parc: Merge si asa, principalul defect al romanilor
Dupa o investitie de sase milioane euro, Sylvia si Adrian Petre au reusit sa inaugureze cel mai luxos hotel din Romania, un spatiu intim in care se impletesc arta, bunul gust si traditia intr-o afacere care se face remarcata in decorul Bucurestiului.
Cel mai bun proiect de restaurare si design din Romania pe anul 2007
“Ideea deschiderii unui hotel de tip boutique o aveam de mult, cand sotul meu lucra intr-un astfel de hotel in studentie, in NewYork, si venea in fiecare seara cu povesti de acolo. Pe de alta parte, am stiut ca speculatiile imobiliare nu vor tine o vesnicie, asa ca am cautat o alta ocupatie”, isi aminteste Sylvia Petre.
Astfel, dupa o investitie de sase milioane de euro, si-au deschis hotelul desemnat "Cel mai bun proiect de restaurare si design din Romania pe anul 2007" de catre Uniunea Arhitectilor din Romania si introdus in prestigiosul top mondial
Conde Nast Traveller HOT LIST 2008 alaturi de un singur alt hotel din Europa de est.
Sylvia Petre: "In copilarie imi doream sa devin harpista"
“In copilarie, dorinta mea cea mai mare era sa devin harpista. In casa noastra, harpa statea in mijlocul sufrageriei si era cel mai frumos si pretios obiect. De cand ma stiu, pentru mine era clar ca voi urma aceasta cariera”.
Dupa finalizarea studiilor universitare la celebra Juilliard School din New York, una dintre cele mai prestigioase scoli de muzica din lume, Sylvia Petre si-a urmat sotul si a venit in Romania. A urmat o perioada in care s-a implicat in afaceri imobiliare si conceperea design-ului interior pentru diferite banci din Bucuresti. Nu si-a uitat insa pasiunea, asa ca infiinteaza Asociaţia Culturala "Unisono" si demareaza proiecte, concerte si evenimente dedicate tinerilor muzicieni romani.
“Am observat ca muzica, pictura, teatrul, valori care mi-au fost mie insuflate, nu mai reprezentau un interes pentru tineri, asa ca, pentru a promova muzicienii tineri, am organizat doua concerte cu maestrul Horia Andreescu la Ateneul Roman.”
De asemenea, Sylvia Petre precizeaza ca are o relatie foarte buna de colaborare cu violonistul Alexandru Tomescu, care a cantat la Carol Parc Hotel, solo sau in formula trio, si la casa familiei Petre de la Snagov.
“Tin minte ca s-a pregatit pentru un concurs si avea nevoie de o scena unde sa poata face o repetitie generala, asa ca am organizat un concert numai cu el. De asemenea, in timpul studentiei la New York am avut ocazia de a canta cu Sergiu Comissiona.”
Ocupandu-se de amenajarea si restaurarea hotelului, in ultimii doi ani nu a mai avut timp pe care sa si-l dedice activitatilor culturale.
“Incepem sa reluam insa partea artistica, asa ca vom organiza in fiecare luna un vernisaj si un concert pe masura hotelului, intr-un cadru intim si discret, dar aducand in atentia publicului artistii valorosi ai momentului”, declara Sylvia Petre.
"Fara fermitate, ca si manager, nu poti reusi"
“Incerc sa rezolv orice situatie prin intelegere si comunicare, dar fara fermitate, ca si mama, ca si manager, nu poti sa reusesti.”
De asemenea, declara ca dintre cele douazeci de camere ale hotelului, toate decorate de ea, nu are una preferata. Nu toate au aceeasi tema, fiind, de asemenea, unice si ca spatiu, asa ca a trebuit sa gasesc o solutie creatoare si inovatoare pentru fiecare dintre ele.
“Eu am realizat design-ul interior al fiecareia dintre ele, la unele m-am gandit sa fiu mai indrazneata si am pus culori mai vii, la altele am spus nu… m-am gandit ca oamanii vor sa se retraga intr-un loc linistit si am ales nuantele calme de bej”.
Cu toate acestea, in unele camere a investit mai mult decat in celelalte, cum ar fi Apartamentul Prezidential sau “Apartamentul Frumoasei din padurea adormita”. Acesta este in opinia Sylviei Petre cel mai romantic spatiu al hotelului si cel care beneficiaza de cea mai frumoasa priveliste. Este singurul organizat pe doua etaje, cu scara interioara si un mic turn cu deschidere la terasa.
Hobby-uri
Pentru vacante nu are un loc preferat si considera ca sunt o multitudine de locuri frumoase in lume, care merita vizitate. Ultima vacanta si-a petrecut-o la Disneyland Paris, dorind sa le ofere aceasta experienta copiilor ei, inainte ca acestia sa fie prea mari.
Cu toate acestea, nu isi organizeaza niciodata vacantele pana la cel mai mic detaliu in ceea ce priveste programul sau rezervarile la anumite hoteluri.
“Am avut cateva incercari de vacanta planificata si nu ne-a placut, asa ca, atunci cand mergem undeva, hotaram totul la fata locului. Vedem ce ni se ofera, iar daca nu ne place cautam altceva, daca ne placem ramanem.”
Diferenta dintre romani si germani
“Sunt foarte multe lucruri bune la romani, si eu sunt casatorita cu unul dintre ei. Imi place faptul ca sunt foarte primitori, poti lega repede prietenii si uita repede, ceea ce este un lucru foarte bun cateodata. Eu sunt acasa aici de 15 ani, asa ca ma simt bine.”
In opinia Sylviei Petre, cea mai mare diferenta dintre poporul din care provine si cel roman este perseverenta si placerea de a sti ca un lucru este bine facut.
“Una dintre primele fraze pe care le-am invatat de la inceput in limba romana a fost: merge si asa si nu merge si asa.”
Aceasta expresie, una dintre primele pe care le-a invatat in limba romana, nu-i place si nu o poate accepta, iar la Carol Parc Hotel, ceea ce nu a fost bine a trebuit refacut chiar si de patru-cinci ori.