Agentia Grapefruit recruteaza director executiv de la ING Bank

Agentia Grapefruit recruteaza director executiv de la ING Bank

Ana-Maria Bogdan, anterior Internet Channel Development Manager in cadrul ING Bank, va conduce agentia de branding Grapefruit din pozitia de Managing Director.

Ea are 12 ani de experienta in marketing si digital in cateva din cele mai pretentioase industrii - telecom, retail, banking, media & advertising.

”(...) pentru ca dintotdeauna ne-am inteles excelent, am decis ca ea este omul potrivit pentru a conduce agentia de acum inainte (...)Experientei profesionale i se adauga cea manageriala, Anda formand si conducand echipe in trei companii anterioare”, spune Stefan Liute, director de strategie si co-fondator Grapefruit. ”

Ana-Maria Bogdan, in varsta de 36 de ani, nu se afla la primul rol intr-o agentie, cariera ei incepand in anul 2000 in cadrul Ogilvy Interactive, prima divizie de internet afiliata unei agentii multinationale din Romania. Acolo si-a inceput ucenicia cu online copywriting, arhitectura informationala si responsabilitati de client service pentru proiectele digitale.

Ulterior, toate pozitiile ocupate in companii precum Zapp/Telemobil, Altex, Kanal D si ING au avut ca numitor comun crearea unor echipe dedicate unor astfel de proiecte.

Ultimul rol, in cadrul ING Bank ca Internet Channel Development Manager, a insemnat pentru Ana-Maria Bogdan dezvoltarea strategiei de business online a bancii, coordonarea unei echipe dedicate de digital responsabila pentru generarea de sales lead-uri, lansarea celei de-a doua versiuni de interfata pentru Home'Bank si lansarea serviciului de mobile banking.

Personalizate pentru tine