Albumul "21" al cantaretei britanice Adele - distinsa recent cu premiul Oscar pentru cel mai bun cantec, "Skyfall" - s-a situat, pentru al doilea an consecutiv, in fruntea topului celor mai vandute discuri din lume, realizat de International Federation of the Phonographic Industry, potrivit BBC, citat de Mediafax.
Albumul "21" a fost lansat in ianuarie 2011 si, potrivit International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), acesta a fost vandut in 8,3 milioane de copii pana la finalul acelui an. In 2012, acelasi album a fost vandut la nivel mondial in 12,5 milioane de copii, fiind astfel pentru a doua oara consecutiv cel mai bine vandut material discografic al anului.

Potrivit aceleiasi surse, incasarile din muzica au crescut la nivel global cu 0,3 procente, aceasta fiind prima crestere inregistrata din 1999. De asemenea, IFPI a remarcat ca vanzarile anuale de muzica in format digital au crescut in 2012 cu 9%, reprezentand 34% din castigul total.

Astfel, potrivit IFPI, pe prima pozitie a topului celor mai bine vandute albume se afla Adele, cu "21" (8,3 milioane de copii vandute in 2012), urmata Taylor Swift, cu "Red" (5,2 milioane de copii vandute), si One Direction, cu "Up All Night", pe pozitia a treia, cu 4,5 milioane de exemplare vandute. A patra pozitie in topul celor mai bine vandute albume este ocupata tot de One Direction, de data aceasta cu albumul "Take Me Home" (vandut in 4,4 milioane de exemplare), iar locul al cincilea este ocupat de Lana Del Rey, cu albumul "Born To Die" (vandut in 4,4 milioane de exemplare).

Alti doi britanici ocupa cate un loc in primele zece pozitii ale clasamentului - Rod Stewart, cu "Merry Christmas, Baby", pe locul al saptelea, si Mumford and Sons, cu albumul "Babel", pe locul al noualea.

In ceea ce priveste vanzarile de single-uri in 2012, pe prima pozitie se afla Carly Rae Jepsen, cu piesa "Call Me Maybe" (12,5 milioane de exemplare vandute), urmata de hitul lui Gotye "Somebody That I Used To Know", vandut la nivel global in 11,8 milioane de exemplare.

Pozitia a treia in topul celor mai bine vandute single-uri ale anului 2012 este ocupata de sud-coreeanul Psy, recent intrat in forta pe piata muzicala, al carui hit "Gangnam Style" s-a vandut in 9,7 milioane de exemplare, devansand astfel trupa Fun., cu "We Are Young", single vandut in 9,6 milioane de exemplare. Locul al cincilea in acest top a fost adjudecat de trupa Maroon 5, cu single-ul "Payphone", vandut in 9,1 milioane de exemplare.

Sursa foto: http://www.adele.tv/21/

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri