Amazon si alti giganti ai internetului domina piata de carte. Acesta a fost reprosul orgnizatorilor Targului de carte de la Frankfurt, care au lansat, marti, un apel public prin care au avertizat comunitatea internationala in legatura cu dominatia exercitata de marii distribuitori de pe internet, anunta AFP, potrivit Mediafax.

"Amazon, Google si Apple sunt magicieni ai logisticii, dar nu sunt editori si nu au pasiunea editarii de carte", a declarat Jürgen Boos, directorul Targului de carte de la Frankfurt, cu putin timp inainte de deschiderea de marti a evenimentului.

El mai sustine ca, prin standarde tehnologice, acesti giganti controleaza nu doar piata, ci influenteaza totodata alegerile clientilor si accesul la continuturile literare.

"Sunt masini de fidelizare a clientelei, care domina nu doar comertul online, ci si suporturile de lectura, avand astfel clientii sub controlul lor", a adaugat Jürgen Boos.

Directorulul targului de carte subliniaza si ca diversitatea operelor editate necesita o gama variata de "actori" pe aceasta piata. "Mijloacele tehnice sunt instrumente. Ele trebuie sa fie utilizate pentru a servi oamenii si nevoile lor, nu invers", a continuat el.

Chiar si asa, in opinia lui, editorii de carte nu sunt totusi "paralizati de frica" si se vor lupta pentru inovatie.

Pentru Jürgen Boos, Franta este un „adevarat” exemplu in multe domenii, mai ales ca deputatii francezi au adoptat o propunere de lege care sa interzica operatorilor de comert online, precum Amazon, cumularea gratuitatii taxei de transport cu reducerea autorizata de 5% in domeniul comertului de carte.

In plus, directorul Asociatiei librarilor si editorilor germani a declarat ca in trecut credea ca editorii de carte ar putea face fata companiilor precum Amazon, insa acum „avem cu adevarat nevoie sa ne adaptam daca vrem sa ramanem in cursa".

In Germania, cifra de afaceri a trei mari canale de distributie de carte - librarii, comert online si magazine mari - a crescut cu 0,8% intre ianuarie si septembrie.

Targul de Carte de la Frankfurt s-a deschis miercuri cu 7.100 de expozantii. La standul Romaniei,
vor fi lansate antologia "Heimat - gerettete Zunge - Autoren aus Rumänien", volumul "Die 53. Woche", de Traian Pop Traian, ambele publicate la editura Pop din München, romanul "Vietile paralele", de Florina Ilis si volumul "La inceput a fost dialogul. Grupul de Actiune Banat si prietenii", coordonata de Corina Bernic si Ernest Wichner.

De asemenea, scriitoarea Nora Iuga va citi din jurnalul sau "Berlinul meu e un monolog", precum si cateva poezii noi scrise in limba germana. In cadrul evenimentului intitulat "Doi poeti in dialog", Adrian Alui Gheorghe si Nicolae Prelipceanu vor recita poezii atat in limba romana, cat si in germana din cele mai recente volume pe care le-au publicat.

Pana duminica, sunt asteptati intre 250.000 si 300.000 de vizitatori.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri