Industria de media si divertisment din Romania va atinge in 2019 pragul de 3 miliarde de dolari, in crestere cu 7,1% comparativ cu 2018, insa ramane cea mai mica piata din Europa Centrala si de Est (ECE), conform celei de-a 20-a editii a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2019-2023 (GEMO). Pana in 2023, rata de crestere medie anuala va depasi 6%, urmand ca valoarea pietei sa ajunga la 3,8 miliarde dolari.

”Urmand tendinta globala, personalizarea si digitalizarea sunt adoptate tot mai rapid si pe piata de media si divertisment din Romania, estimarile raportului indicand ca acest segment va avea cele mai mari rate de crestere pana in 2023. Aceasta evolutie va genera o concurenta tot mai agresiva pe piata, dar si un val de investitii in inovatie. Rezultatul va fi o lume media in care consumatorii, inclusiv din Romania, vor putea controla si selecta pe scara larga tipul de continut la care isi doresc sa aiba acces folosind mijloace tot mai diverse, fie ca vorbim de dispozitive inteligente, solutii Over-The-Top (OTT), casa inteligenta sau masina conectata la internet”, spune Florin Deaconescu, Partener si Liderul echipei de servicii dedicate sectorului de Tehnologie, Media si Telecom, PwC Romania.

Valoarea pietei de servicii OTT (ex. Netflix si HBO Go) din Romania a avut cea mai mare crestere pe piata media si de divertisment, de circa cinci ori, din 2014 pana in prezent, fiind estimata in acest an la 24 milioane dolari. Pana in 2023, va continua sa fie cel mai dinamic segment din piata media, cu o rata medie anuala de 18,7%, ajungand la 44 milioane dolari.

A doua cea mai mare crestere la nivelul pietei este estimata pentru segmentul de jocuri video si e-sports (sporturi electronice), de 10,79%, atingand 136 milioane dolari in acest an si 187 milioane dolari in anul 2023.

Pe al treilea loc se afla publicitatea pe internet, cu un avans mediu anual de 9,5%, de la o valoare de 112 milioane dolari in acest an la 157 milioane dolari peste patru ani.

Citeste si:
Romanii care lucreaza in marketing, cele mai mici salarii din regiune
Romanii care lucreaza in...

Principalele concluzii ale raportului pentru Romania

Cheltuielile pentru accesul la internet continua sa detina prima pozitie la nivelul pietei, de 43,5%, insumand 1,31 miliarde dolari. Pana in 2023, acestea vor totaliza 1,77 miliarde dolari, reprezentand 46% din piata.

Televiziunea si continutul video consumat acasa vor avea o usoara crestere, previzionata la 1,56%, care va genera venituri de 537 milioane dolari in 2023, comparativ cu 506 milioane dolari in 2019. Acesta este al doilea cel mai mare segment din Romania in termeni de venituri generate, dupa accesul la internet.

In acest context, veniturile din publicitatea TV vor creste de la un nivel estimat de 384 milioane dolari in acest an, la 529 milioane dolari in 2023, cu o rata de crestere medie de 8,5% pe an.

Dupa doi ani de scadere, segmentul radio, muzica si podcast este asteptat sa creasca de la 35 milioane dolari in acest an pana la 41 milioane dolari, peste patru ani.

Citeste si:
Cat au incasat vloggerii care promoveaza mersul cu STB
Pagina de Media: Cat cheltuie...

In schimb, segmentul ziarelor si revistelor tiparite din Romania isi va continua scaderea din ultimii ani, in linie cu evolutia globala, de la 89 milioane dolari in 2019 la 77 milioane dolari in 2023. Potrivit raportului Reuters Institute Digital News Report, doar 18% dintre romani mai citesc stiri pe print, sursele online si social media dominand consumul. Desi citesc stirile, in principal, pe dispozitive digitale, doar 11% din cititori platesc pentru stirile online.

Piata de carte din Romania va urca de la 109 milioane dolari in 2019 la 119 milioane de dolari in 2023.

Vanzarea de bilete va ramane pentru industria cinematografica principala sursa de venituri, care vor atinge aproximativ 97 de milioane dolari pana in 2023, cu o crestere medie anuala de 4,67%.

Segmentul media B2B (Business to business) din Romania, care cuprinde anuarele si cataloagele cu informatii de afaceri si publicitatea din acestea, revistele nisate, cartile profesionale, targurile si expozitiile, a fost evaluat la 265 milioane dolari in acest an, urmand sa creasca la 304 milioane dolari in 2023.

Citeste si:
Un roman, inclus in top 13 cei mai apreciati creativi din lume
Un roman, inclus in top 13...

Si pentru piata de publicitate outdoor urmeaza patru ani cu o crestere anuala medie de 5,7%, de la 41 milioane dolari in 2019, la 51 milioane dolari in 2023.

Comparativ, la nivelul Europei Centrale si de Est (ECE) piata de media si divertisment va avea un ritm mediu de crestere de aproximativ 5,7% si va ajunge la venituri totale de aproximativ 77miliarde dolari in 2023. Cea mai mare piata este Rusia, fiind urmata de Polonia si Turcia.

Raportul Global Entertainment & Media Outlook analizeaza 14 segmente ale industriei de media si divertisment din 53 de teritorii si faciliteaza compararea datelor referitoare la consumatori si cheltuielile de publicitate. Segmentele acoperite de acest raport sunt; carti, media B2B, cinema, acces la internet, publicitate pe internet, ziare si reviste, muzica, radio si podcasturi, publicitate outdoor, video OTT, televiziune traditionala si consum de video acasa, publicitate TV, jocuri video si sporturi electronice, realitate virtuala.

Pwc detine o retea de firme prezenta in 158 de tari cu mai mult de 250.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Media & Pub »



Citeste si
Apple intra in competitie cu Netflix, Disney si Amazon