Summer Well anunta noi artisti pentru un line-up-ul celei de-a zecea editii care va avea loc la Domeniul Stirbey din Buftea in perioada 7-9 august 2020: Two Door Cinema Club, Keane, Foster the People, Balthazar, L’Imperatrice, Jadu Heart, Digitalism si Bob Moses (club set).

Muzicienii de la Two Door Cinema Club vin pentru prima data in Romania pe scena Summer Well, fiind in turneul de promovare al noului album „False Alarm”, lansat anul trecut.

„Somewhere only we know” sau „Everybody is changing” sunt doar doua dintre iconicele piese ale trupei britanice Keane, care promite un show extraordinar in acest an la Summer Well. Primul lor album a castigat mai multe premii si a fost al doilea cel mai bine vandut album in Marea Britanie in acel an. Cel de-al doilea album de studio, „Under the Iron Sea”, s-a clasat pe primul loc in topul britanic imediat dupa lansare si a debutat pe locul al patrulea in clasamentul Billboard 200.

Trupa indie pop Foster the People, a caror piesa „Pumped up kicks” a devenit un hit viral in 2010, aducandu-le 3 nominalizari la premiile Grammy in anul urmator, se alatura artistilor care vor urca pe scena editiei aniversare Summer Well in aceasta vara.

Cei de la Balthazar se numara deja printre favoritii amatorilor de indie-pop de la noi, iar L’Imperatrice si Jadu Heart completeaza lista artistilor care vor canta pentru prima data in Romania in aceasta vara.

De pe scenele marilor festivaluri internationale, precum Coachella, duo-ul de muzica electronica Digitalism vine in acest an la Summer Well, unde, alaturi de Bob Moses, vor bucura pasionatii de muzica electronica in cadrul afterparty-urilor care vor inchide cele doua zile principale de festival.

Summer Well va asteapta la o editie aniversara cu totul speciala in 2020, cu trei zile de festival cu un line-up compus din nume mari ale scenei muzicale internationale, completat de experiente originale, proiecte artistice realizate special pentru eveniment, care vor transforma cele 3 zile intr-un festival ca o vacanta.

Pretul unui abonament este de 245 lei + taxe pana pe 5 februarie si poate fi cumparat de pe www.summerwell.ro si www.easytickets.ro. Incepand cu 6 februarie pretul unui abonament va fi de 275 lei + taxe.

Summer Well este un festival Orange aflat la a 10-a editie, care are loc la Buftea, la 15km de Bucuresti. Palatul Stirbey si parcul secular care il inconjoara sunt casa festivalului Summer Well inca de la prima editie, in 2011 si au definit aerul boem al festivalului. Spatiul are deschidere la lacul Buftea, dar si un lac interior si cuprinde obiective turistice precum Palatul Stirbey (monument istoric, 1864), Turnul de apa si Capela Stirbey (sfarsitul sec XIX). In 2020, Domeniul Stirbey va trece prin transformari importante si va deveni un spatiu si mai potrivit pentru un festival care creste de la an la an.

Summer Well este unul dintre cele mai importate festivaluri din Romania care ajunge in acest an la a 10-a editie. Mai mult decat un festival de muzica, Summer Well este o mini vacanta ce va avea loc in perioada 7 – 9 august 2020, intr-o locatie unica, Domeniul Stirbey din Buftea. Summer Well 2020 va include, pe langa o scena secundara, instalatii de arta, expozitii, street food si multe alte noutati pregatite special pentru editia aniversara.

Citeste si:
Primii artisti confirmati la Saga Festival, festival nou in Bucuresti
Un nou festival de muzica in...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Citește și
Untold 2020: Primii artiști confirmați - The Pussycat Dolls, Iggy Azalea
Setari Cookie-uri