Edy Chereji, directorul de comunicare și marketing la Untold spune că în condițiile anunțate joi de autorități, festivalul s-ar putea organiza doar pentru cei vaccinați, însă speră să existe o revenire asupra acestei decizii, considerate a fi până acum discriminatorie.

Organizatorul sper ca autoritățile să revină asupra deciziei ca doar cei vaccinați să participe la festivaluri și să poată permite și celor care prezintă un test negativ sau celor care au trecut prin boală, să poate participa la acest gen de evenimente.

„Din punct de vedere logistic, din punct de vedere artistic, din punct de vedere a ceea ce depinde de noi, suntem pregătiți de UNTOLD, dar să vedem cum arată această Hotărâre în forma ei finală. Avem nevoie de o decizie finală, să știm cum arată normele, până la finalul lunii mai. Noi trebuie să știm până la 1 iunie care sunt soluțiile și normele finale. Noi putem să facem UNTOLD în aceste condiții (doar cu vaccinați), dar ar trebui să se revină asupra acestei limitări, doar cu cei vaccinați, pentru că nu fi acuzați noi ca stat ca discriminare, în condițiile în care la alte festivaluri deja anunțate, și în Belgia, și în Statele Unite, nu s-a pus problema de a limita doar la cei vaccinați”, a declarat Edi Chereji la Digi24.

edy chereji director comunicare si marketing Untold si neverseaEdy Chereji, directorul de comunicare și marketing la Untold. Sursa foto: Agerpres

Citește și: Festivalul Electric Castle nu va mai avea loc anul acesta

Untold va avea loc în 2021

Organizatorul festivalului de la Cluj susține că având datele actuale, nu vor opri pregătirea festivalului și că nu există motive pentru care Untold să nu aibă loc anul acesta.

„Dacă avem participanții vaccinați înseamnă că putem să dăm drumul la evenimente fără să existe această limitare a numărului de participanți. Pe de altă parte, noi am insistat și sperăm că în continuare se ia în calcul și acea măsură, care să nu fie una discriminatorie și care să le permită și celor care nu s-au vaccinat să vină la evenimente atâta vreme cât se testează sau atâta vreme cât au trecut prin boală și au anticorpi”, a mai spus acesta.

Sursa foto: Facebook / Untold

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri