Departamentul de Data Intelligence din cadrul agenției Leo Burnett Bucharest a început să măsoare modul în care se schimbă comportamentul de cumpărare al consumatorilor, specific pe mai multe industrii afectate de creșterea ratei inflației. Per ansamblu, concluzia este că românii preferă să cumpere mai puține produse, sau mai rar, decât să renunțe la brandurile preferate.

“Pe măsură ce asistăm la o creștere accelerată a prețurilor, ne-am dat seama că, mai mult decât oricând, trebuie să fim în contact direct cu cei care consumă produsele și să înțelegem în timp real cum le impactează inflația comportamentul de cumpărături. Din situațiile de criză, răzbat acele branduri care reușesc să-și păstreze relevanța și contactul real cu clienții lor. Iar acest tracker este o bază solidă pentru cei care trebuie să ia decizii de comunicare și de business, ancorate în mentalitatea consumatorilor”, spune, într-un comunicat de presă, Irina Savu, Data Intelligence Director, Leo Burnett Bucharest.

Tracker-ul se bazează pe un studiu cantitativ lunar, reprezentativ la nivel național, ce urmărește măsura în care oamenii încep să caute mărci în magazinele cu discount, preferința pentru cantități mai mari, pentru un preț per unitate mai mic sau, dimpotrivă, tendința de a cumpăra cantități mai mici, pentru a păstra frecvența consumului. Datele sunt colectate și analizate specific pe fiecare industrie în parte.

Pentru categoria produselor de îngrijire a locuinței, mai puțin de 3% din respondenți nu au remarcat creșterea prețurilor în ultimele 6 luni. În ceea ce privește măsurile luate, 36% și-au căutat brand-urile preferate, cu prețuri mai mici, în magazine tip discounter, iar doar 19% au ales să schimbe brand-ul utilizat de obicei cu unul mai ieftin sau cu o ofertă de preț la raft.

În cazul produselor lactate, 10% dintre respondenți au declarat că, deși au observat creșterea prețurilor, nu și-au schimbat obiceiurile de cumpăre. În același timp, 25% au ales să reducă frecvența sau cantitățile cumpărate, pentru a continua să consume brandurile favorite în același buget lunar.

În categoria de bere, comportamentul oamenilor din lunile de vară a fost mai relaxat, iar schimbările în obiceiurile de cumpărături au fost mai puțin corelate cu creșterea inflației. În special în rândul tinerilor (18-24 ani) cea mai frecventă măsură de eficientizare a bugetului a fost cumpărarea la bax, pentru un preț per produs mai mic – 38% dintre respondenți. Odată cu încheierea verii, însă, oamenii au început să se mute către magazinele tip discounter, în proporție de 30%.

Când vine vorba despre fast-food, 40% dintre respondenți își păstrează loialitatea pentru restaurantele preferate, reducând frecvența de consum. De asemenea, în această categorie s-a observat unul dintre cele mai mari procente de respondenți care nu și-au schimbat comportamentul în ciuda creșterii prețurilor – 19%.

Conform rezultatelor analizate de către departamentul de Data Intelligence din cadrul agenției Leo Burnett Bucharest, pentru toate categoriile avute în vedere s-a observat o schimbare sensibilă de comportament, în direcția eficientizării bugetului de cumpărături, încă din luna august, nu din septembrie, așa cum ne-am fi așteptat. Cel mai probabil, începerea mai devreme a anului școlar i-a făcut pe consumatori să prefere o abordare înclinată spre economisire încă din ultima lună de vară.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri