29 Martie 2010

The Times va taxa accesul la continutul digital



Publicatiile britanice The Times si Sunday Times, detinute de conglomeratul media News Corp condus de Rupert Murdoch, vor incepe sa taxeze continutul online din luna iunie, scrie The Guardian.

Utilizatorii vor fi taxati cu o lira sterlina pentru accesul pentru o zi si cu doua lire sterline pentru accesul pe o saptamana la cele doua site-uri, a anuntat publisherul News International.

De asemenea, directorul executiv al publisherului a declarat ca alte doua publicatii detinute de News (The Sun si The News of the World) in Marea Britanie vor incepe sa taxeze continutul digital.

The Times si Sunday Times sunt primele ziare britanice care taxeaza in intregime accesul pentru continutul online. In timp ce platile zilnice vor oferi utilizatorilor acces la ambele site-uri, abonamentul saptamanal va include si alte aplicatii. Accesul la serviciile digitale va fi inclus in abonamentul saptamanal al cumparatorilor ziarelor printate ale Time si Sunday Times.

Potrivit ultimelor date ale Biroului Britanic de Audit al Tirajelor (ABC), Times Online, care include cele doua publicatii, a inregistrat o crestere a utilizatorilor zilnici de 6%, la 1,22 milioane, desi utilizatorii lunari au scazut la 20,42 milioane.

In luna august a lui 2009, Rupert Murdoch a anuntat ca vrea sa introduca taxarea pentru toate ziarele sale, spunand ca News Corp va preveni exodul cititorilor catre site-urile gratuite prin oferirea unui continut mai bun si diferit fata de alte publicatii.



Citeste si