14 Mai 2010

Tolontan: Contul Vodafone se intoarce la McCann Erickson



Contul de media al Vodafone, care este gestionat de la 1 februarie de agentia OMD, se va intoarce la McCann Erickson incepand cu 1 iulie, anunta Catalin Tolontan pe blogul sau. Clientul si agentiile nu comenteaza.
“Stie el ce stie. Eu nu stiu nimic, m-as bucura sa fie asa”, a declarat pentru Wall-Street Bogdan Enoiu, seful grupului McCann, intrebat despre ipoteza lui Tolontan. Enoiu a adaugat ca nu a purtat discutii cu reprezentantii Vodafone privind intoarcerea contului.

Reprezentantii OMD au refuzat sa comenteze, iar mesajul oferit de reprezentantii Vodafone a fost urmatorul: “Vodafone si OMD sunt in acest moment sub contract”.

Contul de media al Vodafone a fost gestionat de McCann Erickson in perioada 1998-2010. In luna februarie, in urma unei realinieri la nivel international, contul a trecut in portofoliul OMD Romania. Inca de atunci, Bogdan Enoiu si-a anuntat intentia de a readuce contul in ograda agentiei sale. “Vom fi intotdeauna pregatiti - ca sa spun asa asteptam la colt oportunitatea sa redevenim partenerii si pe media ai Vodafone. Vom fi extrem de proactivi”, spunea Enoiu la inceputul anului.

“Suntem o companie foarte respectabila. Cred ca am emis un comunicat de presa in piata in care am spus ca ne vom muta la OMD. Puteti presupune ca daca am emis un comunicat de presa in care am spus ca am ales OMD, atunci raman la aceasta decizie”, spunea Marco Kind, Chief Marketing Officer la Vodafone Romania, intr-un interviu acordat Wall-Street la sfarsitul lui februarie.

Contul de media al Vodafone este estimat in prezent la circa 15 milioane euro.



Citeste si