“Cel mai penibil moment de striptease”, “Miscari braziliene” sau “Batran batut de jandarmi” sunt cateva dintre titlurile cu care utilizatorii au interactionat cel mai mult in social media autohtona, conform unui studiu ZeList.ro.
Sursele investigate au fost compuse din 65.000 de bloguri, 55.000 de conturi romanesti de Twitter, 2.000 de feeduri ale principalelor publicatii online din Romania, peste 17.000 de pagini publice si grupuri publice Facebook si principalele 50 de forumuri romanesti iar perioada in care a fost realizat monitorizare a fost 22 decembrie 2011 - 22 februarie 2012.

1. Top 10 stiri preluate din presa indiferent de publicatie


Cea mai viralizata stire preluata din presa in perioada decembrie 2011 – februarie 2012 a fost “PETITIE: Raed Arafat trebuie sa participe la noua lege a sanatatii! Semneaza si tu!” a Realitatea.net urmata tot de o petitie a aceluiasi canal – “PETITIE: Romania nu vrea ACTA! SEMNATI AICI!” Ambele materiale au atras peste 4.000 de share-uri. Daca insa prima a primit 181 de comentarii, a doua nu a primit niciun comentariu.


2. Preluarea Principalelor Publicatii (TV si presa)


Antena 1 a publicat de aproape 8 ori mai multe articole decat PROTV. Cu toate acestea, articolele PROTV au avut un grad de viralizare mai ridicat in social media, reprezentative fiind numarul de like-uri, de share-uri, de comentarii si de trackback-uri pe care acestea le-au inregistrat. Articolele publicate de PROTV in perioada 22 decembrie 2011 – 22 februarie 2012 au generat de aproape 3 ori mai multe like-uri decat articolele publicate de Antena 1. Chiar daca Prima TV a publicat mai multe articole decat PROTV, acestea au fost mult mai putin preluate in social media.


Dintre publicatiile quality, Adevarul este cea cu cel mai mare numar de articole postate in perioada 22 decembrie 2011 – 22 februarie 2012, respectiv 21.379. Urmatoarea publicatie quality din acest punct de vedere este Evenimentul Zilei care a publicat insa de aproape 3 ori mai putine articole, respectiv 7.331.Cu toatea acestea, Jurnalul National si Gandul, cu un numar si mai mic de articole (6.062, respectiv 5.085) au fost primite mai bine in social media, media numarului lor de like-uri, share-uri sau commenturi depasind media pentru postarile Adevarul si Evenimentul Zilei.

Tabloide


Click a publicat un numar de aproximativ 3 ori mai mic decat celelalte 2 tabloide studiate, care au un numar de postari apropiat, respectiv 6.741 Cancan si 6385 Libertatea. Desi intre numarul de articole postate de catre cele 2 nu este o diferenta semnificativa, articolele postate de Libertatea au beneficiat de o viralizare mai buna in social media.


Publicatii Umoristice


Putem observa in primul rand ca publicatiile umoristice au cel mai mic numar de articole postate fata de toate celelate categorii studiate. Cu toate acestea, articolele au un grad de viralizare ridicat in social media.


Top 10 stiri Televiziuni Generaliste


Cea mai viralizata stire pe retele sociale in cazul televiziunilor generaliste este “Cel mai penibil moment de striptease! Asa ceva nu ai vazut niciodata: o sa razi cu lacrimi! VIDEO”, articol care a primit peste 1060 de like-uri pe Facebook, 1070 de share-uri si 178 de comentarii.

De altfel doar articole ale canalului de televiziune Pro TV au intrat in top 10 pe aceasta sectiune.


Pe segmentul televiziunilor de stiri, articolul “PETITIE: Raed Arafat trebuie sa participe la noua lege a sanatatii! Semneaza si tu!” a fost cel mai viralizat in social media, cu aproape 3.000 de like-uri, 4850 de share-uri si 181 de comentarii.

Pe segmentul publicatiilor quality au fost luate in considerare publicatiile Jurnalul, Gandul si EVZ, cea mai viralizata stire fiind “Batran batut de jandarmi: “Mor pentru tineretul asta, da-ma dracu’! Eu mi-am trait viata”.


3. Distributia pe zile a productiei de stiri din presa online, Twitter, Facebook si blog-uri


Cele mai multe articole in presa online au aparut in ziua de miercuri, respectiv o medie de 164.404 articole postate de 777 publicatii. Cele mai putine articole au aparut duminica, o medie de 90.829 articole publicate de 637 publicatii. Fluctuatia numarului de articole dintre acest maxim si minim este de 44.77%.

Fluctuatia intre zilele lucratoare, tot in ceea ce priveste numarul de articole este de maxim 8.14%, intre miercuri, ziua cu cele mai multe articole si luni, ziua cu cele mai putine articole postate.

Bloggerii posteaza de asemenea cel mai putin duminica, cu o medie de 47.981 de posturi publicate de 8.524 bloggeri. Cele mai multe posturi pe bloguri sunt inregistrate in ziua de miercuri, mai precis o medie de 63.330 posturi adaugate de catre 9.247 bloggeri. Fluctuatia dintre aceste extreme este de 24.23%.

Pe Twitter, cele mai multe postari au avut loc in zilele de joi (421.330 tweet-uri postate de 12.499 twittere), iar cele mai putine au avut loc in zilele de duminica (320.406 tweet-uri, postate de 11039 twittere). Fluctuatia dintre aceste doua zile este de aproape 24%.

Cele mai multe postari pe Facebook sunt adaugate si ele in timpul saptamanii, in zilele de miercuri (482.711 postari de catre 7.417 pagini Facebook)., in timp ce cele mai putine sunt duminica (374.854 postari de catre 5.824 pagini Facebook). Fluctuatia postarilor pe Facebook ajunge astfel la un maxim de 22.34%.

4. Distributia pe intervale orale a productiei de stiri din presa online, Twitter, Facebook si bloguri

Din punct de vedere al intervalului orar, presa online publica cele mai multe articole dimineata intre orele 00:00 si 7:00 (in medie 347.726 articole postate de 636 publicatii), iar cele mai putine intre 22:00 si 00:00 (in medie 48.932 articole postate de 684 publicatii). Aceasta pastreaza astfel traditia editiilor print.

Pe Bloguri, Twitter si Facebook se publica covarsitor in intervalele 11:00 – 17:00 si 17:00 – 22:00 (valorile fiind foarte apropiate), urmate de intervalul de seara tarzie, 22:00 – 00:00.


5. Metodologie


Topurile de stiri au fost realizate in functie de gradul de viralizare in social media din Romania in perioada 22 decembrie 2011 - 22 februarie 2012.

In cadrul raportului au fost selectate aproximativ 50 de cuvinte-cheie, o parte dintre acestea reprezentand numele bloggerilor analizati, a jurnalistilor, precum si denumirea celor mai vizibile evenimente in social media in anul 2011, alaturi de alti termeni pe care ZeList i-a considerat reprezentativi pentru analiza prezenta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri