Autoritatile de reglementare ale Internetului de la Moscova au amenintat cu blocarea accesului la reteaua Twitter, masura care face parte dintr-o serie mult mai ampla de restrictionare a online-ului, scrie Financial Times.

“Putem bloca accesul la Twitter sau Facebook in Rusia incepand chiar de maine, doar in cateva minute. Si vom face acest lucru daca la un moment dat vom considera ca interzicerea accesului la retelele sociale va avea un impact nesemnificativ in comparatie cu pagubele produse societatii rusesti de catre companiile internationale”, a declarat Maksim Ksenzov, seful agentiei de monitorizare in telecom, IT si comunicatii din Rusia.

Declaratiile oficialului rus vin in contextul in care o serie de bloggeri si companii IT sustin ca masurile de restrictionare a Internetului ar putea transforma Rusia, pana acum o zona a accesului liber la informatiile online, intr-un spatiu mai controlat.

In luna februarie, procurorul general a obtinut dreptul de a ordona blocarea anumitor pagini de Internet. Mai mult, parlamentul de la Moscova a aprobat o lege prin care bloggerii care au mai mult de 3.000 de fani in reteaua Twitter vor fi tratati ca entitati media, fiind obligati sa se inregistreze ca atare. Aceeasi lege impune acestor bloggeri asumarea responsabilitatii continutului publicat, cei care nu se conformeaza putand fi amendati sau interzisi.

Guvernul comunist din China a blocat reteaua Facebook in 2009, ca urmare a revoltelor din provincia Xinjiang. In octombrie anul trecut, autoritatile au permis din nou accesul pe retelele Facebook si Twitter si pe site-ul The New York Times, dar numai pentru o zona de 27 de kilometri in jurul orasului Shanghai, considerat zona de liber schimb.

Sursa foto: Internet, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri