15 Martie 2011

X-Trade Brokers: Acces la actiuni de pe marile burse si ETF-uri



X-Trade Brokers a lansat peste 70 de noi instrumente de tranzactionare pe pietele financiare, platforma online incluzand in prezent o serie de instrumente cu acces direct la piata si la actiunile respective (de tip DMA, Direct Market Access), listate pe 8 burse europene sau americane, a informat compania.

Investitorii au acces la piete precum Ungaria, Spania, Cehia, Marea Britanie, Italia, Franta, Germania si SUA. Astfel, se pot tranzactiona titlurile unor companii de notorietate mondiala, precum Fiat, Ford, Research in Motion, producatorul (BlackBerry) sau Apple.

Marja de tranzactionare variaza intre 10- 25%, in functie de bursele pe care sunt listate actiunile.

„Prezenta in 19 tari si avand un volum lunar de tranzactionare (in marja) de peste 25 miliarde euro, X-Trade Brokers a trecut intr-o noua etapa de dezvoltare, care impunea extinderea semnificativa a portofoliului de instrumente ce pot fi tranzactionate prin intermediul nostru”, a declarat Victor Safta, directorul general al X-Trade Brokers.

Platforma XTB ofera acum si 16 instrumente ETF (Exchange Traded Funds). ETF-urile sunt instrumente care ofera expunere sintetica pe un indice al pietei de actiuni sau pe un sector de companii listate ori pe o anumita selectie de marfuri. Investitorii au acum acces la sectoarele de asigurari, industrie, telecomunicatii, tehnologie informatica, farmaceutic sau de biotehnologie din SUA.

In Europa, se pot accesa astfel sectoarele auto, bancar, farmaceutic, de asigurari, petrol si gaze, tehnologie informatica si telecomunicatii. In acelasi timp, la nivel global, investitorii pot obtine expunere pe companiile cele mai importante din sectoarele financiar, energetic sau de materii prime.

Pentru ETF-uri, marja este de 10%, ceea ce inseamna ca, raportat la capitalul utilizat, castigurile sau pierderile pot fi amplificate de 10 ori (efectul de levier este 10x).



Citeste si