21 Martie 2011

Bursa din Japonia - Cea mai proasta evolutie din ultimii trei ani



Bursa de la Tokio a incheiat cea mai slaba saptamana inregistrata din 2008, indicele Nikkei ingloband scaderi de 10,2%, dupa cutremurele si tsunami-urile care au lovit Japonia in ultima perioada.

Zilele de luni si marti au fost cele mai proaste pentru investitorii niponi, principalul indice al pietei de la Tokio suferind corectii succesive de 6,1% si 10,5%.

Ultima sedinta a saptamanii a adus insa o revenire pe bursa japoneza, Nikkei urcand cu 2,7% dupa ce reprezentantii G7 si ai Bank of Japan au anuntat interventii asupra yen-ului. Este pentru prima data in ultimul deceniu cand grupul G7 intervine in piata valutara internationala, oprind cresterea monedei nationale a Japoniei, care ameninta recuperarea tarii in urma cutremurului din 11 martie.

Actiunile Tokio Electric Power, cea mai mare companie de utilitati din Asia, care se ocupa si de mentinerea integritatii centralei nucleare de la Fukushima, au urcat vineri pentru prima data in aceasta saptamana, cu 18,7%.

Kyocera Corp., producator de electronice destinate in special exportului, a castigat 5,2%, in vreme ce Mitsubishi UFJ Financial Group, cea mai mare banca japoneza dupa capitalizare, a urcat cu 3 procente.

„Informatiile aparute despre yen au dat un impuls temporar pietei. Impactul dezastrului nuclear asupra rezultatelor financiare ale companiilor este insa cu mult mai puternic despre orice veste cu privire la piata valutara, asa ca revenirea bursei nu va dura prea mult”, a declarat pentru Bloomberg, Shintaro Takeuchi, manager de portofoliu in cadrul Tokio Marine & Nichido Fire Insurance Co.



Citeste si