24 Martie 2011

Actionarii SIF Oltenia vor decide daca Buzatu ramane in conducerea societatii



Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a obligat SIF Oltenia (SIF5) sa consulte actionarii in urmatoarea AGA daca il vor mentine in functia de administrator pe Teodor Florian Buzatu, dupa ce acesta a fost suspectat ca ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul societatii.

Raportul intocmit de reprezentantul compartimentului de control intern al SIF Oltenia va fi de asemenea discutat in AGA, in acesta fiind prezentate unele contracte incheiate intre societati detinute de membri ai familiei Buzatu si firme controlate de SIF.

Consiliul de Administratie al SIF Oltenia a solicitat si firmelor din portofoliu un audit de specialitate a problemelor sesizate.

La aceeasi data, actionarii vor discuta si daca o mentin in functia de membru CA pe Ioana Carmen Popescu, la solicitarea CNVM, dupa ce aceasta a fost trimisa in judecata alaturi de fostul presedinte CA si director general al SIF Oltenia, Dinel Staicu, intr-un dosar privind fraudarea patrimoniului Transgaz Medias (TGN).

In prezent, Consiliul de Administratie al SIF Oltenia este condus de presedintele si directorul general Vasile Salapa, alaturi de acesta aflandu-se Tudor Ciurezu, Gheorghe Blidaru si Ioana Carmen opescu si Teodor Buzatu.



Citeste si