19 Mai 2011

Fondul Proprietatea profita de preturile mici si incepe rascumpararile de actiuni



Administratorii Fondului Proprietatea (FP) au anuntat inceperea programului de rascumparare de actiuni, primele achizitii fiind realizate pe fondul unei tendinte de scadere a preturilor pe Bursa.

Cel mai mic pret platit de FP pentru propriile titluri a fost de 0,5105 lei/unitate. Putin peste 5,7 milioane de actiuni au fost rascumparate la acest pret, valoarea totala a tranzactiei fiind de 2,91 milioane lei.

Schimbul a avut loc pe 12 mai, adica in prima zi de la listarea Fondului cand actiunile FP au coborat (intraday) sub 0,5 lei. Caderea abrupta era asteptata in piata avand in vedere ca aceasta era si prima sedinta in care detinatorii de titluri FP nu mai beneficiau de dividende (data cum-dividend).

Seria de achizitii facute de administratorii de la Franklin Templeton a inceput pe 11 mai. Valoarea totala a rascumpararilor a fost de 3,88 milioane lei, pretul maxim oferit ajungand la 0,5351 lei/unitate.

Planul formulat de managerii Fondului Proprietatea prevede rascumpararea a maximum 9,98% din actiuni, la preturi cuprinse intre 0,2 lei/unitate si 1,5 lei/unitate. Initial, suma alocata programului era de 216,6 milioane lei, insa aceasta s-a redus la 120,3 milioane lei dupa ce actionarii au decis distribuirea unei parti mai mari din profit sub forma de dividende.

Cehii de la Wood&Co intermediaza achizitiile facute de FP in cadrul programului de rascumparare.



Citeste si