6 Iunie 2011

Ariton: Va dura mai mult de un an pana la listarea Romgaz



Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, vineri, la Sibiu, ca va dura intre 12 si 14 luni pana cand vor fi finalizate toate procedurile privind listarea actiunilor Romgaz Medias la bursa, transmite Mediafax.

Listarea Romgaz este una dintre prioritatile Ministerului Economiei, alaturi de vanzarea avantajoasa a pachetului minoritar de la OMV Petrom, a declarat Ariton intr-o conferinta de presa.

"Listarea Romgaz este la un stadiu de inceput. Aici dureaza cam un an, poate chiar un pic mai mult, 12 - 14 luni, pana cand ar fi finalizate procedurile si ar fi listata compania", a afirmat Ariton.

In schimb, potrivit ministrului, vanzarea pachetului de 9,84% din actiunile de la Petrom se apropie de final, Ariton sperand intr-o "afacere de succes".

"Legat de Petrom, suntem intr-o faza relativ finala de a vinde cei 9,84% din actiuni si, probabil, undeva la mijlocul lunii iulie aceasta tranzactie va fi finalizata daca pretul va fi unul care ni-l dorim si vom decide vanzarea la nivel guvernamental. Vrem sa fie o afacere de succes, sa fie un pret cat mai bun pentru ca nu are de castigat decat bugetul si Romania, in general", a spus Ariton.

Acesta a refuzat sa precizeze care este pretul minim pentru care ministerul este dispus sa renunte la pachetul minoritar de la Petrom.

Guvernul vrea sa vanda pe piata de capital aproape 10% din actiunile OMV Petrom si 15% din titlurile Romgaz.



Citeste si