23 Iunie 2011

Deal cu actiuni FP de aproape 20 milioane lei



Trei pachete de actiuni reprezentand 0,26% din capitalul Fondul Proprietatea (FP) au fost transferate pe piata Deal a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), unde partile negociaza direct, pentru 19,87 de milioane de lei (4,6 milioane de euro).

Cele 36,5 milioane de actiunie au fost cedate la un pret de 0,5445 lei pe unitate, cu 0,27% sub referinta de marti, scrie Mediafax.

Pe piata principala, actiunile FP sunt cotate la 0,545 lei, pe un rulaj de 3,9 milioane lei.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, creata in scopul despagubirii persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura.

In luna mai, Ministerul Finantelor Publice a cedat actiuni reprezentand 11,54% din capitalul social al Fondului, pentru despagubiri, prin 1.331 de conversii. Titlurile au fost transferate catre 956 de persoane.

Astfel, la 31 mai investitorii locali controlau 42,23% din actiunile Fondului, Ministerul Finantelor detinea 25,25%, iar restul de 32,52% erau in portofoliile investitorilor straini.



Citeste si