22 Iulie 2011

Futures-ul pe argint si petrol va fi lansat pe BVB. Tradeville - market maker



Bursa de Valori Bucuresti urmeaza sa anunte lansarea contractelor futures ce au ca activ suport pretul petrolului si al argintului, in vreme ce brokerii de la Tradeville vor activa ca market maker pe cele doua instrumente financiare.

Consiliul Bursei a aprobat tranzactionarea contractelor Brent Crude Oil Futures si Silver Futures prin intermediul market makerilor, precum si aspectele tehnice necesare lansarii acestora.

Tradeville urmeaza sa fie formator de piata pe cel putin unul dintre cele doua contracte. Societatea de brokeraj activeaza deja ca market maker pe contractele Gold Futures tranzactionate pe BVB.

"Este o continuare a demersurilor efectuate de catre Tradeville pentru dezvoltarea pietei futures si o noua etapa in evolutia parteneriatului dintre Tradeville si Bursa de Valori Bucuresti", au declarat reprezentantii firmei de brokeraj.

De asemenea, conducerea Bursei a aprobat propunerile de modificare a codului BVB anticipand o eventuala lansare a ETF-urilor (exchange traded fund) locale.

ETF-urile sunt fonduri de investitii listate pe bursa care pot sa ofere o expunere pe un grup de actiuni sau pe un anumit segment al pietei. Si fondurile mutuale pot oferi o asemenea diversitate, dar ETF-urile au costuri mai mici si se comporta mai mult ca o investitie in actiuni.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) va trebui sa aprobe modificarile la codul Bursei, facute pentru acomodarea ETF-urilor romanesti.

Sursa imagine: silvercashed.com



Citeste si