23 August 2011

Scandalul de la SIF 2 continua: Alexandru Matei da in judecata administratorii



Administratorul SIF Moldova acuzat de o posibila prejudiciere a companiei, Alexandru Matei, a declarat pentru Wall-Street.ro ca a actionat in instanta administratorii SIF2, pentru afectarea imaginii si reputatiei.

„Am depus initierea unui litigiu la tribunalul Bacau, asistat de casa de avocatura Popovici, Nitu si Asociatii, impotriva celotr cinci administratori: Doros Claudiu, Ceocea Costel, Bontas Dumitru, Morosan Iosefina si Badica Emilian, care pe 17 august s-au intrunit contrar prevederilor legale si statutare si au emis o decizie nevalabila cu efecte asupra pietei. Aceasta a fost comunicata in ziare de circulatie nationala si la Bursa de Valori Bucuresti, aducandu-mi atingere reputatiei si imaginii pe care o am in piata, in conditiile in care se vorbea de un posibil prejudiciu, inexistent la data publicarii si neconfirmat ulterior”, a declarat Matei.

El a mai spus ca urmeaza sa se mai consulte cu avocatii de la Popoviciu, Nitu si Asociatii si in alte demersuri impotriva unor administratori, referitor la unele delcaratii „cu scopul vadit de a induce actionarilor niste fapte nereale dar care sa sustina blocarea mea din functia de administrator”.

Maine va avea loc o sedinta a consiliului de administratie, care are ca punct principal convocarea AGA la solicitarea acelor actionari, referitor la listarea BCR.

„Dar se va incerca, in scenariul de atac concertat, revocarea mea din consiliu”, a mai spus Matei.

Claudiu Doros, vicepresedinte-director general adjunct la SIF Moldova, sustine ca nu l-a amenintat cu excluderea din companie pe Alexandru Matei, desi cei doi au avut unele discutii in contradictoriu, pe teme profesionale, si ca de la pierderea functiei de vicepresedinte Matei a incercat sa "sicaneze" CA pentru a intarzia decizii investitionale importante.

Dupa ce Consiliul de Administratie al SIF Moldova a comunicat public ca suspecteaza unul din membri de posibila prejudiciere a companiei, acesta reactioneaza, acuzand “un complot concertat”. Citeste aici declaratiile administratorului implicat, Alexandru Matei, presedintelui si vicepresedintelui companiei.



Citeste si