12 Septembrie 2011

Viena face avansuri FP: Actiunile Fondului incluse in trei indici regionali



Actiunile Fondului Proprietatea (FP) vor fi incluse in trei indici regionali, ca urmare a unei decizii luate Comisia Indicilor a Bursei de la Viena. Masura este un nou pas facut de reprezentantii pietei austriece in lupta cu Varsovia pentru listarea secundara a Fondului.

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a decis in aceasta vara ca le va propune actionarilor listarea secundara pe bursa din Polonia, fara insa a mentiona si o alta alternativa. Teoretic, actionarii FP ar putea decide sa nu dea curs acestei recomandari.

„Titlurile FP vor fi incluse in trei indici regionali, respectiv SETX (Southeast Europe Traded Index), CECExt (CECE Extended Index) si NTX (New Europe Blue Chip Index) incepand cu data de 19 septembrie 2011”, se arata intr-un comunicat al Bursei din Viena.

Austriecii spun ca vizibilitatea internationala a FP va creste semnificativ in randul investitorilor institutionali si de retail in urma acestei decizii, ceea ce va stimula si volumele de tranzactionare a actiunilor FP.

In prezent, 12 institutii financiare internationale (Barclays, Commerzbank, Danske Bank, Erste Bank, Erste Sparinvest KAG, Handelsbanken, Market Access, RBS, RCB, Société Generale, Swedbank, Unicredit) ofera o serie de certificate si ETF-uri bazate pe indicii SETX, CECExt si NTX ai Bursei din Viena.

Dupa listarea pe Bursa de Valori Bucuresti, actiunile FP au fost incluse si in indicele ROTX - Romanian Traded Index (diseminat in timp real de Bursa din Viena), iar in prezent reprezinta peste 20% din ponderea indicelui.

Bursa din Viena administreaza in prezent 47 de indici internationali, peste 95 de institutii financiare din intreaga lume bazandu-si mai multe produse structurate pe acesti indicatori.

Sursa imagine: freedigitalphotos.net



Citeste si