27 Septembrie 2011

Expert financiar britanic: In Europa, actiunile au ajuns la preturi de iti lasa gura apa



Crispin Odey, presedintele companiei britanice de investii Odey Asset Management si unul dintre cei mai cunoscuti administratori de fonduri din Marea Britanie, se declara puternic in favoarea achizitiilor de actiuni in aceasta perioada, chiar daca, recunaoste el, perspectivele geopolitice ale lumii sunt foarte proaste.

„S-ar putea sa fie derutant sa vedeti pe cineva care crede in apropierea unei noi crize dar care totodata vrea sa cumpere actiuni inainte de aceasta criza”, mentioneaza acesta intr-o nota adresata investitorilor si citata de Marketwatch.com. „Motivul pentru care cred asta este acela ca actualele temeri persista de mult timp, cauzele sunt evidente, in vreme ce evaluarile actiunilor sunt atat de mici incat ne aflam in situatia de a realiza achizitii anticipate. Din punctul meu de vedere, criza va duce la o rezolvare iar odata cu aceasta va aduce si preturi mai mari”, spune Odey.

Rezolvarea la ca administratorul face referire este aceea ca bancile au nevoie de o recapitalizare, iar aceasta trebuie sa aiba loc in cele din urma.

Cat de subevaluate sunt actiunile? In Europa, spune el, „multe ajung sa aiba earning yields (n. red. raportul dintre profitul/actiune si pretul actual din piata al actiunilor) de 20 – 33%. Sunt preturi <de iti lasa gura apa”.

Odey a devenit celebru in Londra dupa ce a vandut short cantitati impresionante de actiuni in 2008, anticipand caderea sectorului bancar. ##SURVEY_FORM_109##

Cel mai important fond administrat de catre expertul britanic a imbogatit investitorii, de cand a fost lansat in 1992. O detinere initiala de 1.000 dolari valoareaza in prezent 9.800 dolari. Pentru comparatie, aceeasi investitie in indicele global de actiuni FactSet World index ar valora 4.300 de dolari.

Crispin Odey are insa uneori obiceiul de a intra la cumparare prea devreme, el fiind cunoscut mai ales pentru achizitiile de actiuni pe care aproape nimeni altcineva nu indrazneste sa le cumpere.

Britanicul considera ca economia SUA isi va relua cresterea in ultimul trimestru din 2011.

„Din nou s-ar putea sa intram intr-o perioada in care pietele nu au parte de un faliment al greciei iar economia SUA se intareste. Actiunile ciclice, care au fost vandute masiv, isi vor reveni, in vreme ce bancile, care au condus valul de scaderi vor <prinde> de asemenea ceva bid-uri (n.red. vor creste)”, concluzioneaza Odey.

Sursa imagine: Flickr / babblingdweeb



Citeste si