7 Noiembrie 2011

Grzegorz Konieczny trebuie sa aleaga intre BVB si Fondul Proprietatea



Reprezentantul Fondului Proprietatea in Consiliul de Administratie al BVB, Grzegorz Konieczny, trebuie sa aleaga in termen de 30 de zile intre functia de administrator al Bursei si cea de manager de fond, dupa ce CNVM a stabilit ca nu poate ocupa concomitent cele doua pozitii.

"Consiliul de Administratie al BVB va fi instiintat de incompatibilitatea in care se afla Grzegorz Konieczny, intrucat este este concomitent administrator la Fondul Proprietatea si la Bursa. Astfel, el trebuie sa decida in 30 de zile la care functie renunta", au declarat surse din Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit Mediafax.

Reprezentantii Fondului Proprietatea nu au putut fi contactati.

Comisia a admis joi contestatia unui actionar al BVB si al Fondului Proprietatea, Cristian Rozor, la deciziile prin care Konieczny a primit avizul CNVM pentru functia de membru in Consiliul de Administratie al BVB.
Konieczny a fost ales, in luna aprile, de actionarii BVB in Consiliul de Administratie, iar in luna mai a primit avizul CNVM, desi potrivit legislatiei pietei de capital administratorii unei burse nu pot fi concomitent si membri CA la o companie listata pe piata respectiva.

De la alegerea lui Konieczny in CA al Bursei, situatia a fost interpretata in diferite moduri atat de reprezentanti ai CNVM, cat si de brokeri si unii actionari ai BVB.

Pe de o parte, opozantii alegerii lui Konieczny au sustinut incompatibilitatea deoarece el administreaza Fondul Proprietatea, in timp ce sustinatorii lui acestuia au afirmat ca nu este incompatibilitate intrucat nu este angajat direct al Fondului Proprietatea, ci al Franklin Templeton, compania care administreaza FP.

La alegerea in CA al Bursei, Konieczny a primit voturile a 75% dintre actionarii BVB prezenti atunci la AGA.
Franklin Templeton este unul dintre cei mai mari actionari ai BVB, detinand prin mai multe fonduri aproximativ 5% din actiunile Bursei.

Cristian Rozor, actionarul BVB si FP care a contestat la CNVM numirea lui Konieczny, a atacat anul trecut in instanta si unele decizii AGA de la Fondul Proprietatea, insa nu a castigat.



Citeste si