24 Noiembrie 2011

Capitalurile Nuclearelectrica si Hidroelectrica vor fi majorate prin bursa



Investitorii de pe piata de capital vor putea participa la majorarea capitalurilor Nuclearelectrica si Hidroelectrica cu 10%, companii din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului, potrivit unor proiecte de hotarare de Guvern elaborate de institutie, informeaza Mediafax.

Statul va renunta la dreptul de subscriere pentru a permite investitorilor sa intre in actionariatul celor doua companii, cei mai mari producatori de energie din Romania, prin aceste oferte publice primare.

Fondul Proprietatea isi va putea mentine participatia daca va subcrie actiuni in cadrul operatiunilor.

La Nuclearelectrica Fondul detine 9,72% din actiuni si va putea sa-si pastreze participatia daca va subscrie actiuni reprezentand 1,077% din capital. Compania are un capital social de 2,536 miliarde de lei, iar valoarea nominala a unei actiuni este de 10 lei.

La Hidroelectrica FP controleaza 20% din actiuni isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titluri. Hidroelectrica are un capital social de 4,449 miliarde de lei, iar valoarea nominala a unui titlu este tot de 10 lei.

Ministerul Economiei, prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, va fi mandatat sa coordoneze si sa monitorizeze derularea operatiunilor.

Intermediarul autorizat, selectat prin licitatie, va realiza evaluarea necesara stabilirii pretului de oferta, iar acesta va fi aprobat printr-o hotarare a Guvernului.

Guvernul s-a obligat fata de FMI sa vanda pe bursa pachete minoritare de actiuni la mai multe companii, inclusiv la Nuclearelectrica si Hidroelectrica.



Citeste si