Un numar de trei candidati, printre care si actualul presedinte al BVB, s-au inscris pentru functia de presedinte al Consiliului de Administratie al Bursei de Valori, iar pentru pozitia de membru in CA au fost primite 19 propuneri, alaturi de cei noua actuali administratori.
Pentru functia de presedinte candideaza actualul presedinte al CA, Stere Farmache, economistul sef si directorul Directiei Strategie in cadrul BCR, Lucian Anghel, si presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Paul.

Farmache si Paul au fost inscrisi de drept si pe lista candidatilor pentru pozitia de membru in Consiliul de Administratie, potrivit Mediafax.

Pentru pozitia de membru in Consiliul de Administratie s-au inscris si Schroll Matjaz (reprezentant al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea), Valerian Ionescu (BCR), Adrian Lupsan (director general adjunct la Intercapital Invest), Nicolae Ghergus (presedinte CA si director general la Confident Invest), Ioana Tanase (director general la UniCredit CA-IB Securities), Eugen Voicu (proprietarul si presedintele CA la Certinvest) si Cismaru Valentin (membru CA la Casa de Compensare Bucuresti).

De asemenea, in cursa pentru un loc de administrator al Bursei s-au mai inscris avocatii Narcisa Oprea (Schoenherr si Asociatii) si Alina Mioara Cobuz Bagnaru (Cobuz si Asociatii), precum si juristul Robert Cosmin Pana (consilier la firma de brokeraj Swiss Capital si fost angajat al BVB si al Depozitarului Central).

Persoanele din actualul Consiliu de Administratie, ales in februarie 2010, a fost inscrise de drept pe lista pentru pozitia de membru al CA.
Membrii actualului Consiliu de Administratie sunt Stere Farmache (presedinte), vicepresedintii Ciprian Zah (SSIF Broker) si Mircea Botta (Romcapital) si sase membri: Siminel - Cristian Andrei (director al NCH Advisors Romania, compania care administreaza fondul de investitii Broadhurst), Octavian Molnar (IFB Finwest), Lucian Isac (Estinvest), Ionel Uleia (Prime Transaction) si Cosmin Gheorghiu.
Candidaturile pentru un loc in Consiliul de Administratie au putut fi depuse pana duminica, la ora 17:30.

Actionarii Bursei vor decide la 9 ianuarie daca accepta propunerea de revocare a actualilor administratori, prezentata in 10 noiembrie de un grup de actionari care detin cumulat 9,41% din titlurile BVB. Grupul este format din ING, prin doua fonduri, BCR, Erste si UniCredit CAIB Securities, Intercapital cu iFond.

Pe ordinea de zi a AGA figureaza si doua puncte pentru numirea candidatilor pentru trei locuri in Consiliul de Administratie al Casei de Compensare Bucuresti si pentru o functie de administrator la Depozitarul Central.

In cursa pentru candidatura la Casa de Compensare s-au inscris Alin Duhnea (Citibank Europe plc), Lucian Ioan Fulea (Vienna Investment Trust), Darie Moldovan (SSIF Broker).

Pentru Depozitarul Central vor sa candideze Lucian Isac (Estinvest si membru in actualul CA al BVB), Adriana Tanasoiu (director general al Depozitarului Central, membru provizoriu in CA al Depozitarului), Gigi-Daniela Medrea (Eastern Securities), Claudiu Simulescu (Fairwind Securities), Simona Constantinescu (Intervam), Cristian Agalopol (Equity Invest).

Casa de Compensare si Depozitarul Central sunt parte a grupului BVB, fiind controlate de Bursa de Valori, astfel ca de regula candidatii propusi de Bursa sunt alesi si in AGA de la cele doua societati.

Printre cei mai importanti actionari ai Bursei se regasesc fonduri ale Franklin Templeton, SIF Moldova, cu cate aproape 5%, dar si Erste si BCR.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri