23 Decembrie 2011

Farmache vrea pace cu toata lumea: actionarii, companiile, brokerii si investitorii chemati in noul Consiliu al Bursei



Miscare surprinzatoare facuta de actualul Consiliu de Administratie (CA) al Bursei de Valori Bucuresti (BVB): in noua sa organizare, BVB ar urma sa aiba un Consiliu de Supraveghere compus din reprezentanti ai tuturor actorilor din piata. Decizia, evident menita sa impace pe toata lumea, ar putea sa fie interpretata ca o incercare a actualului presedinte, Stere Farmache, de a atrage voturi inainte de AGA din ianuarie.

Consiliul Bursei a hotarat astfel sa propuna actionarilor BVB adoptarea sistemului dualist de administrare. Data la care va avea loc AGAE pentru a propune acest lucru actionarilor nu a fost inca stabilita.

"Modificarile actului constitutiv al BVB vor prevede o structura a Consiliului de Supraveghere in cadrul caruia sa fie reprezentati: actionari, intermediari, investitori si emitenti. Consiliul Bursei a hotarat ca in prima saptamana a lunii ianuarie 2012 sa se intruneasca si sa convoace AGAE in acest sens", se arata intr-un comunicat oficial.

Pana acum, CA-ul Bursei a fost compus aproape exclusiv din reprezentanti ai firmelor de brokeraj din piata si totodata detinatoare de actiuni ale BVB. Daca decizia chiar va ajunge sa fie aplicata, ar fi pentru prima data cand investitorii si companiile listate ar avea reprezentanti in conducerea Bursei.

Interesant de remarcat si faptul ca atat Stere Farmache, cat si principalul sau contracandidat pentru functia de presedinte, Lucian Anghel, au adoptat pozitii conciliante in raportul cu posibilii votanti.

Miercuri, Lucian Anghel, economistul sef al BCR, declarase ca principalii actori de pe bursa romaneasca trebuie sa isi uneasca fortele pentru a contribui la dezvoltarea pietei, certurile din jurul alegerilor neavandu-si rostul.

In data de 9-10 ianuarie actionarii BVB se vor intalni pentru a discuta revocarea actualului Consiliu de Administratie si alegerea altuia.



Citeste si