Actionarii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) se intrunesc astazi, incepand cu ora 11:00, pentru a decide care vor fi urmatorii conducatori ai celui mai important operator bursier din Romania.
Alegerile se anunta foarte disputate in conditiile in care pentru prima data pozitia de presedinte a lui Stere Farmache este serios amenintata de un alt candidat. Principalul concurent al lui Farmache este economistul sef al BCR, Lucian Anghel.

Ramaneti pe wall-street.ro pentru a afla ultimele noutati de la AGA de astazi.


12:01
Cu o intarziere de aproximativ o ora, AGA istorica a Bursei de Valori Bucuresti a inceput. Presedintele Stere Farmache a deschis sedinta, anuntand un cvorum de 85,06%, reprezentand 6,5 milioane de actiuni.
12:02
Surse de la AGA au declarat ca intarzierea a survenit pe fondul faptului ca au avut loc ultimele discutii si negocieri intre liderii grupurilor de interese si actionari.
12:04
Farmache cere actionarilor eficienta, pentru a nu se intarzia, ca la Adunarile trecute.
12:12
In acest moment se fac propuneri pentru secretariatul din partea actionarilor sau pentru notarii care asista la buna desfasurare a AGA. Secretariat: Bogdan Campianu, Veronica, Alexev, Laurentiu Capcanaru, Alina Constantinescu notari: Adela Cetinturk, notar Dragomir Romelia. Exista pregatit un buletin de vot pentru alegerea secretariatului: fie se va completa lista cu numele care s-au afisat sau secretariatul sa pregateasca alte buletine de vot : solutia propusa de Farmache este ca in lista actuala cu secretariatul sa se insereze toate numele, a.i. sa se voteze atat secretariatul cat si notarul.
12:18
Primul blocaj a aparut: buletinele de vot pregatite pentru secretariat nu prevad si alegerea unui notar care sa supravegheze. AGA s-a suspendat, secretariatul pregateste buletinele de vot.
12:52
Pauza se prelungeste. Pe holuri, atmosfera este tensionata, se discuta ultimele detalii si se asteapta inceperea oficiala a sedintei, dupa alegerea secretarului.
13:08
Tensiunea creste: o parte din actionari sunt nemultumimi de aceasta pauza, luata cu motivul de a tipari buletine de vot pentru alegerea notarului care sa supravegheze activitatea secretariatului de sedinta. Desi aceasta propunere a facut facuta de un actionar in jurul orei 10.30, tiparirea acestora nu a inceput la acel moment.
13:14
Actionarii si-au ocupat locurile in sala, asteptand cu nerabdare reluarea sedintei. De fapt, inceperea ei, pentru ca pana nu se alege secretariatul, sedinta nu incepe oficial. Si actualul board al Bursei si-a ocupat locurile la prezidiu, dar agitatia cea mai mare este la masa secretariatului.
13:24
Prima lupta intre cele doua tabere se da la capitolul notar: dupa ce avocatul Narcisa Oprea a anuntat de dimineata ca va propune supravegherea activitatii AGA de catre un notar, si Stere Farmache a cautat un notar in acest scop. Finalitatea: o pauza de mai bine de o ora, in care se tiparesc buletine de vot pentru alegerea notarului. Intre actionari planeaza acum intrebarea: de ce nu supravegheaza amandoi?
13:55
Sedinta nu a fost reluata nici pana acum. Cu 3 ore intarziere, se pare ca discutiile se vor intinde tarziu, in noapte, ca si la alegerile precedente. Se pare ca spectacolul va incepe daca cele doua tabere (grupul bancilor si actualul CA) vor lansa discutii si acuze, pentru care se spune chiar ca au pregatite materiale. Tensiunea continua.
14:23
Au inceput sa se depuna voturile pentru alegerea celor doi secretari si a notarului care va supraveghea activitatea secretariatului.
14:27
Singurul candidat care a impartit o sugestie de dezvoltare pentru BVB este Siminel Andrei. Pe scurt, acesta propune transformarea BVB intr-o companie capabila sa recupereze pozitia numarul 1 in piata bursiera locala, introducerea la BVB a produselor cu caracter national (certificate verzi, piata de energie, extindere catre Bursa de Marfuri), listarea inteligenta a companiilor de stat, respectiv minim 15% sa fie achizitionat la discount prin retail si aducerea pietelor internationale la Bucuresti prin listarea si promovarea top 5 companii ale principalelor burse la BVB.
14:37
Cvorumul de prezenta in acest moment este peste 85%. Votul s-a incheiat, se asteapta rezultatele
14:41
87,12% - cvorumul final si corect anuntat de secretariat
14:48
Discutiile din holuri se leaga de o eventuala alianta intre Stere Farmache si Dan Paul, dar inca nu se stie o finalitate exacta. De asemenea, cei care nu se feresc sa faca estimari, il declara favorit pe Lucian Anghel pentru castigarea presedintiei BVB
14:49
Primele rezultate, pentru secretariat, din partea actionarilor: Bogdan Campianu (71,6%) si Veronica Alexeev cu 75% din voturi.
15:00
Notarul ales de actionari pentru a supraveghea activitatea secretariatului este Adela Certinturk, 53 procente.
15:01
O prima lupta castigata pentru "grupul bancilor" - notarul propus a fost votat de actionari.
15:02
Farmache roaga actionarii sa isi limiteze discursul la 2 minute. De asemenea, spune ca pana la data legala nu s-a primit nicio sesizare, intrebare privind desfasurarea AGA.
15:05
AGA a inceput oficial. Primul punct pe ordinea de zi este informare privind activitatea Consiliului Bursei in cei 2 ani de mandat. Flyerul a fost distribuit actionarilor si este publicat pe site-ul BVB.
15:06
Presedintele BVB, Stere Farmache, prezinta activitatea consiliului: la acest link gasiti detalii despre activitate si flyerul atasat: http://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/114669/totul-pana-la-inchiderea-urnelor-sefii-bursei-pun-pe-masa-realizarile-din-ultimii-doi-ani.html
15:15
Stere Farmache: "Le urez succes celor care vin. Sau daca nu vin, tot noua. NU este usor, Romania nu este Polonia. Este poate pentru prima data, cand si sub presiunea FMI, promisiunile guvernului sunt pe cale sa se intample. O piata de capital inseamna, in esenta, o piata a actiunilor si obligatiunilor, ele trebuie sa dea substanta pietei. Nu neglijam structuratele sau derivatele, dar ca piata de capital sa devina adevarata, trebuie ajuns acolo. Nu este neaparat vina bursei".
15:18
Farmache: Bursa trebuie sa aiba mecanismele la standarde internationale. Cand ajungi la lucruri tehnice si detalii, interesele devin diferite si chiar in randul brokerilor mari sunt opinii diferite. Este un obiectiv ce trebuie realizat in perioada care urmeaza, pentru ca ofertele asteptate trebuie sa gaseasca piata cu aceste mecanismel. Daca nu intoarcem in urma, in 2007, nimeni nu mai intreba nimic, investea si piata crestea. Era entuziasmul pietei, poate exagera dar asa era atunci".
15:26
Siminel Andrei: Este posibil ca Bursa sa nu mai existe in urmatorii ani, cu aceste zbateri si lupte. Suntem experti in partea legala. In acesti 2 ani, s-a intamplat lansarea CAN: incerc sa aduc publicului companii in care sa investeasca - este singura dezvoltare pe parte de companii. Am facut fundatia pentru ETF-uri si OTC. Am crescut piata derivatelor, primul obiectiv al executivului - e adevarat nu ne-am tinut de el, pentru ca ne trebuie disciplina. Cred ca pozitia numarul 1 nu o mai are BVB. Lupta pentru a fi in comitet depaseste cu adevarat tinta de business. Numarul 1 sunt Saxo Bank si alte companii de acest gen. Azi am primit 2 telefoane sa mi se vanda Facebook: aceasta este bursa, asa se misca lucrurile. Nu cred ca BVB este calificata si merge in acest sens. Acesti oameni au forta de vanzari, dau 150 de telefoane pe zi. Noi nu avem voie sa dam 1 telefon. Nu sunt restrictionati la mesaje pe care noi nu le putem da. Si, evident, numarul de produse este mult mai mare, poti sa oferi toata lumea prin aceste platforme. O a doua directie: produsele cu caracter national: o bursa de energie locala, listarea companiile de stat: simpla listare este egal cu 0, trebuie facuta inteligent, sa dea pachet la discount, cu obligatia sa le pastreze o anumita perioada. Trebuie sa aducem la Bucuresti companii internationale. Cei care servesc clientii straini nu au nevoie de acest lucru, cei care servesc clientii straini au. Evident, trainingul brokerilor pentru a vinde astfel de produse: ma intreba cineva mai devreme: de unde sa stiu eu sa vand Apple? Ca sa stie sa vanda, brokerii trebuie sa invete ce inseamna Apple ca sa il poti vinde clientului din Romania. Saxo Bank este cea mai tare bursa din Romania! Sa fim la fel de competitivi ca ea!
15:29
Urmeaza punctul 2 al ordinii de zi: se voteaza aprobarea revocarii tuturor membrilor Consiliului Bursei. Ïntram in esenta problemei. Asa cum stiti, un grup de actionari a solicitat revocarea CB si alegerea de noi membrii. Boardul a incercat sa inteleaga mai bine care este esenta acestei convocari, am avut discutii cu principalii actionari care au solicitat revocarea ca sa intelegem mai bine motivele. Acestea au fost ca s-a schimbat structura actionariatului si ca actualul CB nu mai este reprezentat in actionariat. Am intrebat daca au mai fost si alte motive, am inteles ca nu au fost, nu vreau sa intru in discutii, dar am vazut in presa opinii negative vizavi de activitatea Consiliului"
15:31
Farmache roaga initiatorii acestei adunari sa ia cuvantul, daca doresc sa o exprime. "Am o singura remarca, o consultare prealabila cu BVB ar fi condus la o organizare mai buna a acestei AGA. Mi se parea firesc ca aceasta AGA sa fie la bilantul anual, am repectat legea, trebuie sa o facem in 2 luni cum prevede legea", a mai spus Farmache.
15:36
Doru Nicolaescu: "Am neclaritati privind procedura. Unii dintre dvs poate tin minte ca la inceputul verii trecute, am fost printre primii care am vorbit de revocarea CB. Pe de alta parte, nu vreau sa fac o pledoarie in favoara actualului board, nu pot sa fiu de acord cu modul in care s-a propus aceasta revocarea. nu sunt un fan al acestui CB, am fost dar nu mai sunt. Motivul invocat nu mi se pare un motiv serios. In primul rand nu stim exact care este acum structura, acum vom vedea. BVB este o entitate lispata, peste 3 luni s-ar putea sa se schimbe iar structura actionariatului. mai facem peste 3 luni iar alegerea? Daca acesta este motivul, de ce le dam mandat pe 4 ani? Este o gluma, e un cec in alb. Mandatul este pana cand se trezeste alt grup de actionari sa ceara revocarea. Nu mi se pare un motiv serios. Ar trebui sa recunoastem fata de noi insine este ca mobilul acestei AGA este altul decat unul de principiu. Mi se pare putin incorect ca cei care au fost printyre cei mai putin interesati de BVB sa se faca foarte interesati acum: ma refer la grupul Erste BCR, care s-a remarcat chiar prin afirmatii insultatoare la adresa Romaniei. Grupul Erste s-a mai remarcat ca nu a vrut sa listeze grupul BCR""
15:38
A inceput exteriorizarea tensiunilor. Farmache si actionarii ii cer lui Nicolaescu sa se opreasca. Acesta refuza: "Ar fi bine sa fim decenti, bursa este un loc de elita. Ar fi bine sa nu lasam ambitii individuale sau de grup sa aiba castig de cauza. De asemenea, am vazut doua persoane din acelasi grup care candideaza. Pana acum se pastra un oarecare echilibru. Din grupul BCR sunt 2 candidati"
15:39
Farmache: Am epuizat dezbaterile pe punctul 2, aprobarea revocarii membrilor CB. Se trece la votarea acestui punct, nu inainte de a explica procedura de vot.
15:42
A inceput votul pentru aprobarea revocarii Consiliului de Administratie.
16:04
In pauza in care se numara voturile, ecuatia pare ca s-a mai simplificat. Procentul cu care cei propusi de grupul bancilor pentru secretariat si notar au castigat arata coagularea puternica a acestora. Deja in fiecare grup se vorbeste despre favoriti, in frunte cu Lucian Anghel.
16:16
Actionarii sunt invitati in sala pentru anuntarea rezultatului votului privind revocarea CA. Din discutiile de pe holuri, nimeni nu se asteapta ca aceasta propunere sa nu fie aprobata si, deci, ca AGA sa se termine asa de repede.
16:18
Rezultatul votului la revocarea membrilor CA: 68,52% pentru, 31,47% impotriva. Consiliul a fost revocat!
16:19
AGA continua, cu alegerea de noi membri in Consiliul de Administratie al BVB.
16:21
Stere Farmache precizeaza ca prima data se aleg membrii CA, dupa alegerea membrilor se va alege presedintele, care trebuie sa fii fost acceptat ca administrator. "A existat suspiciunea ca am propus aceasta modalitate de vot pentru a exclude unii candidati. M-am simtit jignit, personal, a venit de la persoane in care aveam incredere", a mai spus Farmache.
16:28
In acest moment se explica procedura votului cumulativ, prin care vor fi alesi administratorii.
16:31
Votul cumulativ a creat rumoare in Adunare. Multi actionari sunt suspiciosi in privinta eventualei completari ulterioare a buletinelor de vot, pentru a putea fi anulate. Farmache atrage atentia secretariatului sa observe cu mare atentie problemele semnalate, ca sa existe o acuratete maxima a votului, pentru a nu fi cazul unei sesizari privind desfasurarea AGA.
16:34
Pentru ca este prima data cand se aplica votul cumulativ, executivul BVB a propus un termen de 20 de minute pentru alegerea votului, pentru a cere detalii, pentru a se discuta. "Mai bine sa nu ne grabim!", a explicat Farmache.
16:36
Farmache a subliniat ca pe lista candidatilor pentru Consiliul de Administratie al BVB este inclus si Lucian Anghel, care nu si-a exprimat decat intentia de a candida ca presedinte. Votul a inceput, actionarii au la dispozitie 20 de minute sa mai discute, sa se consulte, sa faca ultimele negocieri.
17:27
In acest moment, se numara voturile pentru membrii CA. Actionarii sunt la discutii in pauza. Discutiile se coaguleaza in jurul ideii ca grupul bancilor va castiga majoritatea in CA, dovada fiind majoritatea cu care a fost votat membrul grupului in secretariat, notarul propus de acestia si revocarea CA.
17:45
Numaratoarea voturilor continua, se estimeaza mai putin de jumatate de ora pana la aflarea rezultatelor.
17:54
O parte din candidati sunt nemultumiti ca presedintele de sedinta nu le-a dat ocazia sa isi sustina candidatura, asa cum este prevazut in documentele organizatorice ale AGA. Inainte de inceperea voturilor, candidatii care doreau sa spuna cateva cuvinte aveau la dispozitie cate 3 minute, dar acest lucru nu a fost anuntat.
17:55
Actionarii au fost invitati in sala pentru anuntarea rezultatelor. In cateva minute vom stii cine sunt noii administratori ai Bursei de Valori Bucuresti. Tensiunea este la cote maxime.
18:00
Administratorii BVB sunt: Stere Farmache, 7 milioane voturi Lucian Anghel, 6 milioane voturi Dan Paul, 5 milioane Adrian Lupsan, 5 milioane voturi Narcisa Oprea, 5 milioane Valerian Ionescu, 4,9 milioane Octavian Molnavr, 4,8 milioane Matjaz Schrol 4,7 milioane Robert Pana, 4,6 milioane
18:02
Erata: Octavian Molnar, in update-ul de mai jos
18:10
Grupul bancilor a castigat majoritatea in boardul bursei, cu 6 locuri din cele 9. Urmeaza alegerile pentru presedinte!
18:35
Rezultatul alegerilor nu a creat mari surprize in randul actionarilor. Insa, acum urmeaza anuntarea rezultatelor pentru pozitia de presedinte. Desi, la prima vedere Lucian Anghel este favorit, sunt voci care mizeaza pe Dan Paul.
18:52
Actionarii au fost invitati in sala pentru anuntarea presedintelui BVB.
18:53
Presedintele Bursei de Valori Bucuresti este Lucian Anghel 3,1 milioane voturi
18:53
Stere Farmache, peste 2 milioane de voturi si Dan Paul peste 1 milion de voturi
18:57
Stere Farmache multumeste actionarilor, participantilor la piata si consiliilor cu care a lucrat. Dupa 16 ani in care a fost director general si presedinte, Stere Farmache ramane doar un membru in CA. "Sper ca noul consiliu sa aduca bursa in stadiul de dezvoltare pe care ni-l dorim cu totii. Bursa are nevoie de liniste, ar trebui sa fie in centrul atentiilor cu alte evenimente, de natura bursiera. Va multumesc pentru disciplina de care ati dat dovada in aceasta AGA, sincer nu ma asteptam. Sper ca la urmatoarele alegeri sa fie un alt model de abordare pentru o institutie a pietei. Multumesc pentru politete si rabdarea cu care ati indurat, ne cerem scuze, cred ca ecoul ar trebui sa se stinga aici", a declarat Farmache.
19:00
Mandatul actualului CA expira la data la care noii administratori vor fi validati de CNVM.
19:32
Actionarii au votat si candidatul in CA Depozitarul Central, AGA BVB l-a votat pe Cristian Agalopol - 33,6%. Pentru administratorii la Casa de Compensare Bucuresti au fost alesi toti cei trei candidati: Alin Duhnea, 84,73, Lucian Fulea 78,11%, Darie Moldovan 76,79%.
19:39
Ultimele punct pe ordinea de zi, aprobarea datei de inregistrate si mandatarea lui Alin Barbu pentru a incheia toate formalitatile necesare, au trecut ambele cu 99,74%. Ordinea de zi a fost epuizata. "Va multumesc pentru disciplina de care ati dat dovada si personalului Bursei pentru toate eforturile. Multumesc tuturor si inchei aceasta adunare generala aici.", a incheiat Farmache.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri