19 Ianuarie 2012

Socep vrea sa-si faca societate de investitii si plasamente



Operatorul portuar Socep Constanta (SOCP) a convocat actionarii intr-o sedinta extraordinara, principalul punct pe ordinea de zi a intalnirii fiind infiintarea unei societati de investitii si plasamente.

Adunarea Genererala se va desfasura pe data de 23 februarie.

Miscarea este surprinzatoare avand in vedere ca pana acum Socep, care detine unul dintre principalele terminale din portul Constanta, nu a mai luat decizii care sa indeparteze societatea de activitatea de baza.

Pana la ora redactarii acestei stiri reprezentantii SOCP nu au putut fi contactati pentru a da mai multe detalii despre anuntata societate de investitii.

Administratorii Socep au convocat si Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor in care va fi numit auditorul financiar al societatii.

Verii Niculae si Ion Dusu sunt principalii actionari ai operatorului portuar, acestia controland 12,8% prin intermediul Celco Constanta. De asemenea, grupul DD Constanta, firma rezultata din separarea activitatilor Celco, detine 31,8% din titlurile SOCP. Un alt actionar al societatii este Transport Trade Services (TTS), grup controlat de omul de afaceri Mircea Mihailescu, cu o participatie de 14,1%.

Socep a facut un profit de 7,21 mil. lei in primele noua luni din 2011, de 12 ori mai mare fata de cel inregistrat in perioada similara din anul precedent.

Sursa imagine: sxc.hu



Citeste si