Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in urcare cu 2,62%, pe cea mai mare lichiditate din ultimele patru luni, sustinuta si de trei tranzactii deal cu 1% din Fondului Proprietatea (FP), care au totalizat 65,76 milioane lei (15,1 milioane de euro).
Cele 138,4 milioane de actiuni FP au fost cedate la un pret de 0,48 lei pe unitate, in crestere cu 2,13% fata cotatia de miercuri, scrie Mediafax.

Lichiditatea totala pe segmentul de actiuni a fost de 95,29 milioane lei (21,9 milioane de euro), iar cele trei tranzactii speciale au acoperit 70% din total. Valoarea transferurilor pe actiuni nu a mai fost atat de ridicata din 20 septembrie, cand jucatorii au tranzactionat titluri de 138,21 milioane lei (32,6 milioane de euro).

Actiunile de la BVB deschis in crestere usoara si au incheiat ziua pe plus pentru a sasea sesiune consecutiva. In precedentele cinci sedinte, indicele general al Bursei, BET-C, a avansat cu aproape 3%.

"Evolutiile pozitive din ultima perioada vin pe fondul achizitiilor facute de catre investitori, acestia fiind influentati probabil atat de cresterile pietelor internationale, cat si de asteptarea dividendelor pentru anul 2011", a declarat directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 3,03%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,92% peste inchiderea de miercuri.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 2,46%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 2,92%. Acesta reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Actiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide si pe piata principala, cu transferuri de 7,58 milioane lei, iar pretul a inchis la acelasi nivel la care s-au realizat transferurile deal, de 0,48 lei.

Titlurile Erste (EBS) au urcat cu 9,59%, fiind influentate de evolutia de pe bursa de la Viena, piata principala a actiunilor respective. Astfel, market makerii de la BVB au ridicat pretul inca de la deschidere pentru a-l aduce la un nivel apropiat celui de la Viena. Pe bursa din Austria, pretul actiunilor bancii a urcat cu 9,23%, la 17,51 euro.

Ultimul transfer de la BVB cu titlurile Erste a fost efectuat la 75,4 lei (17,3 euro).

La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 2%, dupa doua zile de scaderi. Revenirea a fost determinata de anuntul Rezervei Federale a SUA (Fed) cu privire la mentinerea dobanzii de politica monetara la actualul nivel, aproape de zero, pentru o perioada mai lunga decat anticipau analistii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri