2 Martie 2012

Adunarea Actionarilor pentru modificarea pragului la SIF1 nu a avut cvorum



Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor SIF Banat-Crisana (SIF1) pentru modificarea pragului de detinere conform noilor prevederi legale, la 5% din titluri, nu a intrunit joi cvorumul necesar. La prima convocare au participat doar 12 actionari, care detin 7,02% din titlurile societatii, informeaza Mediafax.

Din cei 12 actionari care au participat, o parte au fost prezenti la AGEA, iar altii au votat prin corespondenta, potrivit unui comunicat al SIF Banat-Crisana transmis, joi, Bursei de Valori Bucuresti.

Astfel, sedinta a fost reprogramata pentru ziua de vineri.

AGEA pentru actualizarea actului constitutiv al SIF Banat-Crisana a fost convocata dupa ce in ianuarie a intrat in vigoare legea pentru cresterea pragului de detinere la cele cinci SIF-uri, de la 1% la 5% din actiuni.

SIF-urile trebuie sa convoace AGEA, in termen de 60 de zile de la publicarea legii privind pragul in Monitorul Oficial, pentru modificarea actelor constitutive cu scopul actualizarii limitei de detinere. Daca AGA nu se intrunesc dupa trecerea celor 60 de zile statutele se vor considera modificate de drept, cu noua limita de detinere.

Potrivit actului constitutiv al SIF Banat-Crisana, dar si al altor trei SIF-uri, conditiile minime de cvorum pentru adunarile extraordinare sunt de 75% la prima convocare si de 50% la a doua convocare.

Sedinte AGEA s-au mai intrunit in ultimii ani doar la SIF Transilvania (SIF3), care a reusit in urma cu cativa ani sa obtina in instanta eliminarea din statut a prevederii referitoare la prezenta, astfel ca adunarea extraordinara se poate intruni cu un cvorum de minim 25% din actiuni, conform legislatiei privind societatile comerciale.

Cerintele de prezenta ridicata sunt prevazute in actele constitutive ale celorlalte patru SIF-uri, respectiv SIF Muntenia, SIF Moldova, SIF Banat-Crisana si SIF Oltenia.



Citeste si