29 Martie 2012

Apple, Coca-Cola si alte trei companii, aduse pe BVB de brokerii de la Tradeville



Investitorii de la BVB vor putea tranzactiona actiunile gigantilor IT Apple si Intel, ale Coca-Cola, Visa si Bank of America pe sistemul alternativ al BVB, titlurile urmand sa fie aduse pe ATS de firma de brokeraj Tradeville.

"Ca urmare a modificarilor reglementarilor sistemului alternativ de tranzactionare administrat de Bursa de Valori Bucuresti, SSIF Tradeville a initiat procedurile pentru admiterea la tranzactionare a companiilor americane. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat recent modificarea Codului BVB, ceea ce permite introducerea la tranzactionare pe sistemul alternativ de tranzactionare ATS al Bursei de Valori Bucuresti, sectiunea internationala, a actiunilor emise de o companie dintr-un stat nemembru UE si tranzactionate pe o piata din acel stat", se arata intr-un comunicat al casei de brokeraj, scrie Mediafax.

Tradeville va fi market maker pentru actiunile celor cinci companii, astfel ca investitorii vor avea totdeauna o contraparte in tranzactiile pe care vor sa le realizeze.

Actiunile celor cinci companii americane au fost inregistrate la finalul lunii ianuarie in sistemul de compensare - decontare al Depozitarului Central, alaturi de titlurile JPMorgan Chase & Co, Microsoft, Google, McDonald's si Merck & Company.

Ulterior, a fost modificat codul BVB astfel incat sa poata fi tranzactionate pe ATS si actiunile unor companii dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene.

"Obiectivul Tradeville este de a oferi investitorilor romani actiuni americane intr-o formula investitionala simpla cu care acestia sunt deja familiarizati, la costuri scazute. In plus, pentru a tranzactiona astfel de actiuni, un investitor nu trebuie sa isi mai deschida alt cont, este suficient contul pentru tranzactiile spot la BVB, deschis la orice intermediar autorizat", se mai arata in comunicatul Tradeville.

Casa de brokeraj a inceput din 2011 sa aduca pe ATS-ul BVB actiuni ale unor companii straine, titluri pentru care este market maker. Tradeville este in prezent market maker pentru actiunile emise de noua companii europene, respectiv Adidas, Deutsche Telekom, E.On, Christian Dior, Danone, Heineken, L’Oreal, Bayer si SAP.



Citeste si