In timp ce oficialii Bursei de Valori Bucuresti cauta solutii si retete miraculoase pentru dezvoltarea organica a pietei, vecinii bulgari si-au dat seama ca cea mai potrivita varianta este integrarea intr-un operator bursier de calibru. Georgi I. Bylgarski, membru in Consiliul de Administratie si Director de Tranzactionare, Listare si Participanti, la Bursa din Sofia, a vorbit intr-un interviu acordat wall-street.ro despre planurile bursei bulgare, asteptarile si colaborarea cu BVB.
Wall-Street.ro: Recent, guvernul bulgar a delegat Agentia de Control a Privatizarii si Post-Privatizarii sa pregateasca si sa deruleze procesul de privatizare a peste 50% din Bursa din Sofia si 43% din Depozitarul Central. Guvernul vizeaza atragea unui partener strategic in piata de capital bulgara. Ce inseamna acest pas pentru Bursa din Sofia?

Georgi Bylgarski: Guvernul bulgar a facut pasi importanti spre privatizarea Bursei din Sofia si a Depozitarului Central, prin vanzarea participatiilor de 50,05% si, respectiv, 43,7%. Miscarea vine ca o consecinta a intelegerii ca viitorul pietei de capital bulgare este legat de integrarea pietei intr-un operator important.

Procesul a fost indelungat si a inceput in iarna anului 2010, cu alegerea noului Consiliu de Administratie al BSE-Sofia. Bursa si Ministrul de Finantelor au demarat o strategie cu scopul ca actionarul majoritar sa optimizeze operatiunile, sa imbunatateasca activitatea si sa demareze procedura de privatizare. In plus, BSE-Sofia a achizionat un pachet de 6,61% in Depozitarul Central, pentru a-si asigura control complet in fata viitorului investitor strategic in Depozitar. Acum, totul este in mana Agentiei de Control a Privatizarii si Post-Privatizarii sa execute cea mai buna tranzactie pentru bursa bulgara si Ministerul Finantelor.

Wall-Street.ro: Ce schimbari importante asteptati dupa privatizare?

Georgi I. Bylgarski: Nu vedem privatizarea ca o solutie a tuturor problemelor. Cu toate acestea, odata cu timpul ne asteptam sa vedem o imbunatatire a infrastructurii post-trading, pe care sa o realizam impreuna cu participantii la piata si noul actionar. Apoi, vom putea introduce noi instrumente si chiar o piata de derivate. Atragerea de brokeri straini experimentati si banci de investitii va stimula imbunatatirea produselor si va creste lichiditatea.

Wall-Street.ro:
In regiune, Bursele din Viena si Varsovia au planuri de expansiune. Care dintre aceste doua burse ar fi mai potrivita pentru Bursa din Sofia?

Georgi I. Bylgarski: Noi suntem obiectul privatizarii, nu subiectul. Deci nu suntem in pozitia de a alege partenerul strategic pentru BSE-Sofia. Sunt aproximativ 30 de burse din intreaga lume care se potrivesc cererilor exigente pe care Ministerul le are. Din punctul meu de vedere, se va potrivi cel mai bine operatorul care va putea stimula dezolvarea bursei bulgare cu experienta, know-how si intelegand ca Bulgaria are conditii geografice, politice si de business excelente pentru expansiune regionala.

Wall-Street.ro:
Ce fel de partener strategic cauta Guvernul? Va fi un nume important in regiune sau sunt vizati si jucatori de calibru mondial?

Georgi I. Bylgarski: Cerintele cantitative si calitative stabilite pentru potentialii candidati includ o lichiditate medie lunara de cel purin 2 miliarde de euro pe piata spot, pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2011, si/sau un numar total mediu lunar al contractelor derivate de cel putin 20 milioane de euro pentru aceeasi perioada. Vor fi luate in calcul doar tranzactiile efectuate prin platforma electronica de tranzactionare. Astfel, cerintele pentru partenerul strategic al bursei sunt stabilite destul de exigente, lasand doar cele mai importante burse in competitie. Acest lucru ne spune ca Guvernul isi doreste un partener de calibru pentru BSE-Sofia si Depozitarul Central.

Wall-Street.ro: Cum decurge calendarul guvernului de privatizari prin bursa?

Georgi I. Bylgarski: EVN - Bulgaria au fost privatizata prin Bursa de Valori din Bulgaria - Sofia, castigand mai mult de 18% peste pretul minim cerut de catre Guvern si aratand, astfel, eficienta procesului de privatizare prin bursa. Totusi, actionarul majoritar a oferit cel mai bun pret in cadrul licitatiei, depasindu-i pe ceilalti participanti din piata care au participat la oferta. Privatizarea CEZ si E.ON sunt in plan pentru anul 2012.

Wall-Street.ro: Ce alte companii vom mai vedea pe bursa bulgara, in viitorul apropiat?

In ultimii doi ani, am vazut intalniri one-to-one cu cele mai importante 20 de companii private, pe care le consideram relevante pentru dezvoltarea pietei. Le-am prezentat oportunitatile finantarii prin bursa si beneficiile pe care le-ar avea companiile in sine. Cu toate acestea, aceste companii si consultantii lor au considerat ca momentul nu este oportun, avand in vedere contextul actual. . In afara de ofertele de stat mentionate mai sus, cred ca vom vedea cateva companii publice noi in 2012.

Wall-Street.ro: In Romania, multi antreprenori sau manageri nu sunt foarte confortabili cu ideea de a isi lista afacerea. Va confruntati cu aceeasi problema?

Georgi I. Bylgarski: Finantarea prin Bursa ofera oportunitati pentru investitori si transparenta pentru business. Frica de transparenta, teama de a avea alte persoane in board sau un actionar minoritar care sa puna intrebari sunt elemente ce nu ii incanta pe multi manageri. Totusi, cand celelalte forme de finantare sunt tot mai putin accesibile si variantele de finantare prin bursa sunt mai la indemana, dorinta de a dezvolta afacerea depaseste minusurile listarii. Mai mult, inca nu avem o masa critica de investitori, motiv pentru care si listarile sunt inca putine. Oricum, aceasta este o problema in intreaga regiune, nu doar in Bulgaria.

Wall-Street.ro: Ce planuri aveti pentru cresterea lichiditatii, dupa declinul fata de anii de glorie? Vor ajuta privatizarile?

Georgi I. Bylgarski: Daca ar fi sa cumparam declinul indicelui SOFIX cu scaderea lichiditatii, vom vedea ca au fost direct proportionale. Pentru a atrage atentia asupra bursei bulgare, am sustinut o serie de prezentari in Viena, Zurich, Londra si Frankfurt, anul trecut. Continuam sa credem ca piata noastra ofera oportunitati unice de investitii si planuim sa avem evenimente similar in tarile nordice, care au un numar important de investitori de portofoliu.

Mai mult decat atat, condusi de dorinta noastra de a satisface cerintele investitorilor straini, ne-am decis sa extindem orarul nostru de tranzactionare pana la 17:00. Astfel, atat investitorii din Londra, cat si cei din New York care sunt interesati de bursa bulgara, vor putea sa isi execute ordinele pe loc.

Wall-Street.ro: Care sunt relatiile cu BVB, in acest moment? Stiu ca anul trecut ati semnat un memorandum dar, intre timp, s-a schimbat CEO-ul si Consiliul de Administratie. Ati mai continuat discutiile cu noua conducere?

Georgi I. Bylgarski: Cel putin pana acum, Bursele din Romania si Bulgaria au avut relatii excelente. Anul trecut am semnat un memorandum de intelegere. Primul pas a fost de a stabili interconectarea deplina intre cele doua depozitare, care - in masura in care am informat - este completa, tehnica si operationala iar procesul administrativ si de reglementare este pe cale de a fi finalizat foarte repede. Stiu ca colegii nostri din ambele depozitarii au lucrat din greu si in stransa cooperare, in scopul de a asigura finalizarea interconectarii in timp util. Speram sa cunoastem curand noua conducere a BVB si sa discutam despre continuarea planurilor noastre.

Wall-Street.ro: Aveti vreun semnal ca Bursa din Bucuresti ar putea fi interesata de pachetul scos la vanzare din BSE-Sofia?

Georgi I. Bylgarski: Daca ne gandim la cererile exigente ale Ministerului de finante vizavi de viitorul actionar majoritat al BSE, BVB nu se incadreaza in acestea.

Wall-Street.ro: La inceputul acestui an, Consiliul de Administratie al BVB a fost schimbat. Ati discutat cu noua conducere a Bursei?

Georgi I. Bylgarski: Am primit de la BVB informatii despre schimbarile din CA, de la inceputul acestui an. Stiu ca dureaza pana cand boardul devine operational complet, dar ne vom bucura sa stabilim intalniri cu presedintele Lucian Anghel, cu membrii Consiliului si cu viitorul CEO, cand va fi ales. Si, de ce nu, chiar sa anuntam interconectarea dintre cei doi depozitari (cand va fi complet operationala) prin deschiderea impreuna a sedintei de tranzactionare in Sofia.

Wall-Street.ro: Cum va asteptati sa continue parteneriatul dintre Bursa din Bucuresti si cea din Sofia? Vom mai vedea duble listari, indici si instrumente financiare comune?

Georgi I. Bylgarski: BSE si BVB au schimbat note de confirmare a continuarii proceselor de dubla listare, indici si instrumete financiare comune. Speram sa continuam si sa finalizam aceste proiecte incepute anul trecut cu fostul CEO, Valentin Ionescu.

Wall-Street.ro: Cum vedeti Bursa din Sofia peste cinci ani?

Georgi I. Bylgarski: Un lider integrat intr-una din pietele regionale si sub umbrela unui operator important.

Wall-Street.ro: Numiti 3 lucruri importante pe care cele doua Burse ar trebui sa le faca in urmatorul an, pentru a se dezvolta la urmatorul nivel.

Georgi I. Bylgarski: In primul rand, trebuie sa dezvoltam parteneriate regionale puternice, pentru a ne face pietele vizibile investitorilor straini. Apoi, va trebui sa lucram impreuna cu toti participantii, sa introducem un numar cat mai mare de instrumente financiare, sa crestem lichiditatea si sa atragem mai multi investitori institutionali. Mai mult, prin definitivarea unei infrastructuri solide a pietei, va trebui sa lucram mai mult ca sa atragem noi emitenti si noi investitori, pentru a sustine o crestere sustenabila a volumelor de tranzactionare.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri