Bursa de la Bucuresti a inchis in crestere cu 0,26% sesiunea de miercuri, iar lichiditatea a fost sustinuta in proportie de 38% de doua tranzactii deal cu actiunile BRD, in valoare cumulata de 15,72 milioane lei (3,6 milioane euro), scrie Mediafax.
Un transfer deal a fost incheiat la un pret de 10,65 lei, cu 0,47% peste referinta, iar celalalt a fost realizat la 10,5 lei, cu 0,47% sub referinta de marti. Transferurile au cumulat 0,21% din actiunile bancii.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in urcare cu 0,74%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,45% peste nivelul de marti.

"Pe tot parcursul sedintei de tranzactionare s-a simtit o presiune puternica la cumparare, investitorii mizand pe o posibila revenire, dupa corectiile preturilor din sedintele anterioare si in asteptarea deciziilor AGA planificate pentru aceasta perioada. Cu siguranta, aceste reveniri le putem pune si pe seama dividendelor, mai ales ca leaderii cresterilor au fost societatile de investitii, acestea fiind de altfel si cele mai lichide companii" a declarat pentru
directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian.

El a mai spus ca este posibil ca si raportarile financiare aferente primului trimestru, care vor incepe in perioada urmatoare, sa aiba un impact pozitiv asupra evolutiei preturilor.

Totodata, Muresian nu exclude ca pe masura ce datele de inregistrare pentru sedintele AGA din aceasta perioada vor trece sa se simta o presiune si pe partea de vanzare.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a inchis in stagnare. Indicele a fost tras in jos de actiunile SIF Moldova (SIF2), care au cazut cu 13,81%, intrucat incepand de miercuri cumparatorii acestor titluri nu mai au dreptul la dividendele acordate din profitul de anul trecut.

Titlurile societatii de investitii financiare au coborat la 1,142 lei, cu 0,183 lei mai jos fata de nivelul de marti, valoare apropiata de dividendul net pe care SIF il va acorda actionarilor, de 0,1848 lei/actiune.
Scaderea a venit pe un rulaj de 3,81 milioane de lei.
Actiunile FP si SIF Banat-Crisana au fost suspendate de la tranzactionare pentru intrunirea AGA.
Actionarii Fondului au aprobat miercuri in AGA propunerea companiei Franklin Templeton, administratorul FP, de lansare a unui program pentru rascumpararea a 8% din actiunile Fondului, pachet evaluat pe bursa la 595 milioane lei (135 milioane euro), acordarea de dividende si reducerea capitalului social cu valoarea titlurilor rascumparate anul trecut.

Sedinta SIF Banat-Crisana a fost amanata pentru joi, din lipsa de cvorum. La sedinta de miercuri au participat actionari care detin aproximativ 14% din titlurile societatii de investitii financiare. Actionarii se vor intalni joi pentru a discuta distribuirea de dividende si pentru aprobarea situatiilor financiare aferente anului trecut. Pe ordinea de zi se afla si prezentarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru acest an.

Celelalte trei SIF-uri prezente la tranzactionare au inregistrat cresteri semnificative, intre 3,86 - 4,98%

Totodata, au fost suspendate miercuri de la tranzactionare si actiunile Transgaz. Actionarii au decis miercuri distribuirea unui dividend brut pe actiune de 29,76 lei din profitul aferent anului trecut, cu 3,4% peste cel alocat pentru 2010, in valoare totala de 350,38 milioane lei.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a inchis in crestere cu 0,45%. BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzactionat actiuni de 41,29 milioane lei (9,4 milioane euro), sub lichiditatea din sesiunea precedenta, de 54,2 milioane lei (12,3 milioane euro).

Bursele europene afisau cresteri de pana la 2,6%, iar piata din Statele Unite a deschis in crestere sedinta de miercuri, dupa ce rezultatele peste asteptari raportate de Apple au sustinut optimismul legat de un sezon de rezultate financiare care a depasit deja asteptarile.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri