30 Aprilie 2012

SIF Oltenia va distribui dividende de 75,4 mil. lei



Actionarii SIF Oltenia (SIF5) au aprobat vineri in AGA dostribuirea unor dividende in valoare cumalata de 75,4 milioane lei (17,3 milioane euro), respectiv 90,4% din profitul inregistrat anul trecut.

Societatea va acorda actionarilor un dividend brut de 0,13 lei/actiune, cu 73% peste valoarea alocata in anul precedent, anunta Mediafax.

SIF Oltenia a incheiat anul 2011 cu un profit de 83,4 milioane lei (19,6 milioane euro), cu 3% peste castigul din precedentul exercitiu financiar, de 81,1 milioane lei.

Potrivit proiectului de venituri si cheltuieli pentru acest an, veniturile ar urma sa creasca cu 18%, la 157,6 milioane lei (36 milioane euro), insa administratorii societatii nu exclud vanzarea pachetului de actiuni detinut la BCR, tranzactie prin care ar putea incasa aproximativ 40 milioane euro.

Societatea este singura care nu a vandut actiunile BCR in cadrul acordului semnat cu Erste in septembrie de cele cinci SIF-uri cu grupul austriac pentru vanzarea titlurilor BCR. SIF Moldova si SIF Transilvania, primele doua SIF-uri care au vandut anul trecut toate actiunile BCR pe care le aveau, au primit in schimbul a 6% din titlurile bancii o componenta cash de 123,6 milioane lei si aproape 1% din actiunile Erste.

Societatea ar putea incasa aproximativ 40 milioane euro pentru actiunile detinute la BCR, in conditiile in care avea un pachet mai mare decat celelalte patru SIF-uri si a participat anul trecut cu 37,1 milioane lei (8,5 milioane euro) la o majorare de capital a bancii. SIF Oltenia detine in prezent 6,59% din actiunile BCR.

Conducerea SIF Oltenia estimeaza un profit net de aproape 87 milioane lei (19,9 milioane euro) pentru acest an, cu peste 4% mai mare fata de castigul de anul trecut, de 83,4 milioane lei (19,7 milioane euro).

Totodata, actionarii au ales vineri doi administratori noi, respectiv pe Tudor Dumitru si pe Anina Radu, care aveau calitatea de membri provizorii. Cei doi au preluat in septembrie functiile de la Florian Teodor Buzatu si Ioana Carmen Popescu.

Buzatu a fost suspectat ca ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul SIF, iar Carmen Popescu a fost trimisa in judecata alaturi de fostul presedinte CA si director general al SIF Oltenia Dinel Staicu, intr-un dosar privind fraudarea Transgaz Medias (TGN).

Dumitru si Radu au fost singurii candidati pentru posturile vacante.

Actiunile SIF Oltenia au incheiat sedinta bursiera de miercuri in crestere cu 4,14%, la 1,385 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea societatii este de 803,5 milioane lei (183,6 milioane euro).



Citeste si